Marș pentru susținerea Palestinei la București. Manifestanții au strigat „Opriți războiul!” sub atenta supraveghere a jandarmilor

Marș pentru susținerea Palestinei la București. Manifestanții au strigat „Opriți războiul!” sub atenta supraveghere a jandarmilor

În ciuda ploii abundente, aproximativ 2.000 de români şi palestinieni au participat, sâmbătă, 4 noiembrie, la un marș între Piaţa Universităţii și Palatul Parlamentului din Bucureşti pentru a protesta faţă de uciderea civililor din Fâşia Gaza, în urma acţiunilor militare coordonate de armata israeliană.

„Palestina Libera!”, „Jos ocupația, jos Israel!”,  „Israel terorist” , „Uniți salvăm Palestina” sau „Opriți războiul” au fost câteva dintre sloganurile scandate de manifestanţi.

Marșul a fost organizat de Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România şi de Asociaţia „Jalya Palestina”. La manifestație a participat și ambasadorul Palestinei la București, Issam Tawfiq Masalha.

„Facem un apel la solidaritate cu cele peste două milioane de oameni din Fâşia Gaza, cel mai mare lagăr de concentrare din istorie, care se află, de aproape o lună, sub bombardamentele şi asalturile forţelor de ocupaţie israeliene”, au transmis organizatorii într-un comunicat. 

Participanţii la miting au adus şi pancarte pe care au scris „Opriți genocidul! Încetați focul acum!”, „Opriți masacrul inocenților” sau „Bombardarea a 24 de ambulanțe cu cadre medicale și răniți în ele constituie crimă de război”.

Printre protestatari s-au aflat şi persoane care au rude sau prieteni în Fâşia Gaza.

Al doilea protest în București

Aceasta este a doua acțiune pro-Palestina din București de când a izbucnit conflictul dintre Israel și gruparea Hamas din Fâșia Gaza. 

Şi de data aceasta, manifestanții care s-au adunat în Piața Universității au fost ținuți într-un spațiu împrejmuit cu garduri, unde accesul s-a făcut prin filtre ale Jandarmeriei, după un control corporal.

Jandarmii au verificat inclusiv mesajele de pe pancartele participanților la miting, fapt ce i-a nemulțumit pe aceștia, care au acuzat forțele de ordine de îngrădire a dreptului la liberă exprimare. 

După câteva zeci de minute în care şi-au strigat sloganurile, aceştia au pornit într-un marş pe bulevardul Regina Elisabeta, și Calea Victoriei, ajungând în alveola centrală a Parcului Izvor, lângă Parlamentul României. În marș s-au alăturat manifestației mai multe persoane, numărul total ajungând la aproximativ 2.000.

Peste două sute de persoane s-au strâns joi după-amiază, pe Calea Victoriei, la un miting pentru eliberarea israelienilor răpiţi de Hamas. La eveniment a fost prezent şi ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar. Cei prezenţi la miting au purtat steagul Israelului şi au afişat fotografii ale persoanelor luate ostatice de Hamas.

Poliția Română a dus muncă de lămurire

Libertatea a vorbit, în această săptămână, cu mai mulţi cetăţeni români şi palestinieni despre felul în care au fost chemaţi la sediu de reprezentanţi al Poliţiei Române pentru discuţii privind activitatea lor publică prin care arătau o atitudine favorabilă Palestinei.

„Mi-au cerut trei lucruri: să nu mă duc la mitingul din București – deși nici nu aveam de gând –, să nu vorbesc nici cu români, nici cu alți străini despre război, despre Israel sau Palestina și să nu postez nimic pe Facebook despre ce se întâmplă acolo”, a spus unul dintre palestinienii intervievaţi de Libertatea. Deşi iniţial a negat acţiunea, Poliţia Română a revenit cu un comunicat în care arăta că analizează „date și informații, pentru a preveni orice risc care ar putea pune în pericol ordinea publică”.

Proteste interzise la Paris, încurajate la Istanbul

Mitinguri pro-Palestina au mai fost organizate, în urmă cu o săptămână, şi în alte state din UE sau NATO. Peste 3.000 de persoane au participat, sâmbăta trecută, la un miting de susţinere în Paris. Manifestaţia fusese interzisă de autorităţile franceze, astfel că mulţi dintre participanţi au primit amenzi în valoare de 135 de euro. 

Cel mai mare miting de sprijin al palestinienilor a fost organizat duminica trecută, la Istanbul, în Turcia, unde aproximativ 300.000 de persoane, susținători ai președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, au participat la o manifestaţie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *