Marți, cea mai fierbinte zi la nivel planetar. Este a doua zi la rând cu un record ISTORIC

Marți, cea mai fierbinte zi la nivel planetar. Este a doua zi la rând cu un record ISTORIC

Marți, temperatură la nivel mondial a fost de 17,18 grade Celsius, față de 17,01, în ziua de luni, potrivit datelor de la Centrele Naționale pentru Protecția Mediului din Statele Unite. Specialiștii pun aceste temperaturi și pe seama fenomenului meteorologic El Niño.

 

Precedenta valoare record a temperaturii medii globale a fost înregistrată în august 2016, de 16,92 de grade Celsius.

 

Experții avertizează că anul acesta se vor înregistra temperaturi și mai mari, din cauza efectului combinat al fenomenului climatic El Niño cu cel al încălzirii globale, potrivit CNN. 

Anul 2016 a fost declarat cel mai călduros din istorie, din cauza manifestării El Niño și al efectelor încălzirii globale produse de activitățile umane.

Din păcate meteorologii OMM preconizează însă că, din cauza agravării încălzirii globale, chiar și în următorii doi ani se pot înregistra noi recorduri termice.

 

Trăim un moment istoric: cea mai călduroasă zi din istorie, la nivel mondial, s-a înregistrat săptămâna asta – Lista de recorduri meteo – TABEL

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *