Medic, despre sindromul plămânului alb: „Nu sunt cazuri de import, nu e nimic misterios. Avem și noi în România”

Medic, despre sindromul plămânului alb: „Nu sunt cazuri de import, nu e nimic misterios. Avem și noi în România”

”Se vorbeşte despre  mycoplasma pneumoniae, nu este un virus, este o bacterie. Această  mycoplasmă a fost printre noi dintotdeuna, este adevărat că la nivel de cazuri izolate şi  acele cazuri cu plămânul alb reprezintă complicaţiile sau formele severe de  infecţie cu  mycoplasmă. Acest lucru însemană că în momentul în care am o pneumonie cu  mycoplasmă care nu e tratată la timp, poatesă evolueze către plămânul alb. Sigur că avem şi noi în România, nu sunt cazuri de import, nu e nimic misterios, nu însemană că a venit această bacterie cu avionul de undeva, ea a fost dintotdeuna alături de noi”, a declarat dr. Adrian Marinescu, marţi, la Medika TV. Medicul a spus că nu poate fi vorba de o pandemie sau epidemie. ”Nu se transmite atât de uşor încât să ne gândim cumva la epidemii sau pandemii. Cred că e important să conştientizăm că ea există, să monitorizăm ceea ce s-a întâmplat în China şi Europa şi să vedem dacă lucrurile într-adevăr s-au schimbat sau nu. Ce avem deocamdată la Institutul Matei Balş şi în general în ţară sunt doar cazuri izolate, nu e niciun motiv de îngrijorare sau să mă gândesc că  această infecţie explodează sau că  va da foarte multe cazuri”, a spus Adrian Marinescu. Întrebat care sunt măsuri preventive de care să ţinem cont, doctorul a explicat că acestea sunt aceleaşi ca pentru infecţiile care se transmit pe căile respiratorii. ”Sunt măsurile de  prevenţie pentru ceea ce se transmite pe căile respiratorii, indiferent că sunt virusuri sau bacterii, indiferent că vorbim de grpă sau late virusuri care se transmit respirator. La debut simptomatologia e similară, nu îţi dai seama dacă e o răceală, gripă sau infecţie cu  mycoplasmă. Cei care sunt în factorii de risc, cei cu  boli cronice, cei de o anumită vârstă sau copiii foarte mici ar trebui să dea dovadă de multă prudenţă, adică dacă starea generală devine proastă la un moment dat, dacă lucrurile se complică, ei reprezintă o urgenţă şi ar trebui să ajungă la spital”, a spus Adrian Marinescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *