Medicul Radu Țincu: Nu avem practic nicio politică sanitară care să vizeze lupta împotriva consumului de droguri. Nici nu știm cu exactitate câte persoane consumă substanțe psihoactive (VIDEO)

Medicul Radu Țincu: Nu avem practic nicio politică sanitară care să vizeze lupta împotriva consumului de droguri. Nici nu știm cu exactitate câte persoane consumă substanțe psihoactive (VIDEO)

Radu Ţincu, medic de Terapie Intensivă şi Toxicologie la Spitalul Floreasca, a atras atenția că în România nu există nicio politică sanitară care să vizeze lupta împotriva consumului de droguri, deși există susținere din societate în acest sens. Mai mult, nu avem nici măcar statistici privind numărul de persoane dependente sau tipul de substanțe consumate cu precădere.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV, în contextul în care un chestionar inițiat de Prefectura Capitalei, la care au răspuns peste 20.000 de elevi, a arătat că majoritatea lor susțin introducerea în școli a cursurilor şi a testelor antidrog.

La finele anului trecut, Radu Ţincu declarase într-un interviu pentru Medika TV citat de News.ro că el a fost promotorul testării antidrog a elevilor, dar aceasta nu s-a materializat deoarece „intră în contradicţie cu capitalul electoral”.

 

Țincu: Testele antidrog ar trebui decontate, ca părinții să nu le suporte pe propria lor cheltuială

 

„Iată că acest sondaj, care a cuprins peste 20.000 de elevi, arată că 60% din ei vor introducerea testelor antidrog în școli, ceea ce vine să susțină oportunitatea unei astfel de politici în încercarea de a reduce consumul de substanțe psihoactive în rândul adolescenților.

Chiar dacă nu s-a materializat testarea antidrog, mi-aș doi ca această decontare a testelor să fie posibilă pentru că sunt foarte mulți părinți care ar dori să-și testeze copiii cu privire la consumul de substanțe și sunt limitați, pentru că trebuie să suporte pe propria lor cheltuială aceste teste.

Cred că acest sondaj pe care Prefectura l-a dat publicității nu face decât să arate că există susținere în societate pentru o astfel de politică sanitară”, a declarat medicul, pentru B1 TV.

 

Țincu: Nu avem practic nicio politică sanitară care să vizeze lupta împotriva consumului de droguri

 

Radu Țincu a mai propus testarea apei reziduale din şcoli, dar și această idee a fost respinsă: „Am simțit din partea autorităților retincență cu privire la introducerea testelor antidrog în școli, am considerat că poate fi mai ușor de acceptat o testare a apelor reziduale în instituțiile școlare, care să ofere informații cu privire la tipul substanțelor folosite sau intensitatea de consum. Nici această prounere nu a fost luată în considerare”.

„În acest moment nu avem practic nicio politică sanitară care să vizeze lupta împotriva consumului de droguri. Acum, în România, nu știm cu exactitate câte persoane consumă droguri și care sunt aceste substanțe utilizate cu precădere în rândul adolescenților, pentru a putea să dezvoltăm politici care să reducă consumul”, a mai afirmat medicul Radu Țincu, pentru B1 TV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *