Mâncatul excesiv reflectă modul în care gestionăm emoțiile și nevoile și hrănitul emoțional poate fi rezultatul unei lipse de rezolvare a problemelor emoționale și a celor reale, a avertizat medicul psihiatru Petronela Nechita, de la Institutul Socola din Iaşi, într-un interviu pentru Agerpres.
Psihiatrul a explicat legătura dintre mâncatul excesiv și gestionarea emoțiilor.
„Oamenii trebuie să mănânce pentru a supravieţui. Aşadar, hrana este una dintre nevoile noastre fundamentale. Organismul ne atenţionează, prin foame, că avem nevoie de hrană pentru a trăi. Însă, noi nu mâncăm mereu doar pentru a ne satisface foamea fiziologică. O parte dintre noi apelăm la mâncare pentru ameliorarea stresului. De aceea, mâncatul emoţional se defineşte ca tendinţa de a răspunde la emoţii dificile, cum ar fi frica, furia sau tristeţea, şi la situaţii tensionate prin consumul de alimente, chiar şi în absenţa foamei”, a spus Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul Socola din Iaşi.
Medicul a subliniat că stresul furnizează un cadru propice pentru manifestarea acestui tip de comportament, iar prin consumul excesiv de mâncare oamenii cred că scapă de problemele reale.
„Prin urmare, mâncatul emoţional implică folosirea alimentelor ca modalitate de a te simţi mai bine şi de a-ţi împlini nevoile emoţionale. Foamea emoţională se manifestă brusc, aducând cu ea o dorinţă intensă de a mânca, având la bază o stare persistentă de disconfort psihologic, generată de stres. Reacţiile afective, indiferent dacă sunt negative sau pozitive, ne determină să facem alegeri alimentare pe fond emoţional. Când mănânci ca să-ţi hrăneşti emoţiile, o faci repede, consumând alimente inconştient pe pilot automat, mai ales în faţa TV-ului, citind sau în faţa laptopului”, a spus medicul.
Ea a adăugat că relaţia cu mâncarea se formează încă din copilărie, când copiii primesc dulciuri dacă fac ce le spun părinții sau bunicii.
„Încă de mici am fost obişnuiţi, de părinţi sau bunici, cu recompense „dulci” şi „bune” pentru fiecare reuşită, ceea ce ne predispune la o înclinaţie spre mâncatul emoţional odată ajunşi la maturitate. Reflectând asupra amintirilor tale din copilărie legate de mâncare, îţi aminteşti cum părinţii sau bunicii tăi te răsplăteau cu prăjituri sau îngheţată pentru o notă bună sau cu pizza şi dulciuri când te simţeai trist? Astfel, aceste practici nesănătoase din copilărie pot persista şi în viaţa adultă, determinându-ne să ne trezim noaptea, atraşi de dulapul cu dulciuri pentru a consuma o cutie întreagă de bomboane sau un borcan de dulceaţă la miezul nopţii”, a avertizat psihiatrul.
Mulţi dintre noi recurg la mâncare pentru a se consola, pentru a gestiona stresul sau ca formă de recompensă, transformând mâncatul emoţional într-un obicei dificil de întrerupt, asemănător unui viciu
Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul Socola din Iaşi:
Aceasta a menționat că „mâncatul a devenit pentru mulţi o metodă de evadare şi relaxare”, inclusiv din cauza unor experiențe traumatice anterioare.
„Fie că vorbim despre abuz emoţional, neglijenţă fizică, abuz fizic de orice fel, multe persoane care se confruntă cu o tulburare alimentară în prezent în copilărie au trecut prin experienţe traumatice. Atunci când predomină mâncatul emoţional, nu ne putem opri, deoarece avem un gol afectiv de umplut”, a punctat doctorul de la „Socola”.
Activitatea fizică și somnul ajută în cazul mâncatului excesiv
Mâncatul emoţional contribuie la creșterea în greutate, iar când surplusul devine vizibil, poate amplifica şi mai mult starea de disconfort emoţional. Astfel, acest obicei hrăneşte emoţiile, nu stomacul, avertizează doctorul.
Pentru a reduce mâncatul compulsiv soluția este, în primul rând identificarea factorilor care declanşează emoţiile negative care determină acest comportament, iar sportul și odihna ajută.
„În orice situaţie de disconfort, există un trigger, un agent declanşator. Mâncatul te poate face să te simţi bine pe moment, dar emoţiile care au determinat obiceiul alimentar sunt tot acolo. Mâncatul compulsiv se manifestă atunci când ignorăm, negăm sau fugim de emoţiile şi sentimentele noastre”, a încheiat psihiatrul.
