Medvedev, după ce UE a cerut Rusiei să returneze tezaurul României: „Românii nu sunt o națiune, ci un mod de viață”

Medvedev, după ce UE a cerut Rusiei să returneze tezaurul României: „Românii nu sunt o națiune, ci un mod de viață”

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a reacționat vineri, după ce Uniunea Europeană a votat o rezoluție în care cere Rusiei să înapoieze tezaurul României, precizând că românii „nu sunt o națiune”, iar liderii europeni sunt niște „idioți”, relatează agenția rusă de presă TASS și ProTV.md.

„Nici măcar nu știu cum să răspund la o asemenea obrăznicie. Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Dmitri Medvedev pe pagina sa de Vkontakte, echivalentul rusesc al Facebook.

Afirmația că „românii nu sunt o națiune” a fost preluată de actualul vicepreședinte al Consiliului rus de Securitate dintr-o replică din filmul rusesc „Brat 2”, realizat în anul 2000 de regizorul Alexei Balabanov.

Dmitri Medvedev a continuat, precizând că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României și că ulterior țara noastră a refuzat să „plătească datoriile” sale către „Imperiului Sovietic”.

„România a acceptat acest lucru și apoi a primit de la noi renunțarea la reparațiile pentru perioada sa nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, acum, din nou, apetitul s-a reînviat la diferiți idioți din Parlamentul European”, a continuat Dmitri Medvedev.

Făcând referire la activele rusești înghețate de blocul comunitar, oficialul rus de rang înalt a acuzat Uniunea Europeană că „a furat active de 300 de miliarde de dolari de la Rusia”, dar cere să returneze aurul României.

Zaharova: Datoriile României față de Rusia sunt de 20-25 de ori mai mari

Reacția lui Medvedev vine la scurt timp după ce Maria Zaharova a afirmat că România ar vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei prin primirea înapoi a Tezaurului și că în realitate, datoriile României faţă de Rusia ar depăși de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc.

Mai mult, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe susține că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ajuns în Rusia în anii 1916-1917.

Maria Zaharova a mai spus că, în 1949, Moscova „i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Komsomolskaia Pravda scrie că, în 2022, România a cerut Rusiei plata a 4 miliarde de euro în contul tezaurului său.

Rezoluția privind restituirea Tezaurului României a fost votată, joi, de UE

Parlamentul European a votat joi, 14 martie, o rezoluție în care arată că Rusia trebuie să returneze integral Tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.

Rezoluția privind restituirea Tezaurului României a fost votată cu o largă majoritate de voturi.

„Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural. Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac.

Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet în Parlamentul European a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *