Meniu de post pentru o săptămână. Ce poți mânca, sănătos și gustos, în fiecare zi

Meniu de post pentru o săptămână. Ce poți mânca, sănătos și gustos, în fiecare zi

Postul Paștelui este cel mai mare post de peste an, iar pe lângă zilele de rugăciune, mers la biserică și sufletul deschis la fapte bune pe care oamenii trebuie să îl aibă în această perioadă, postul înseamnă și abținerea de la anumite alimente pe toată perioada de 40 de zile. 

Creștinii ortodocși se află în Săptămâna Albă, care a început pe data de 11 martie și se sfârșește pe data de 17 martie, iar în această săptămână nu este permisă consumarea preparatelor din carne, ci doar lapte, brânză și ouă, în zilele de luni, miercuri și vineri. 

Această săptămână îi ajută pe credincioși să facă trecerea mai ușor  pentru perioada de 40 de zile de post, așa că iată ce se mănâncă și ce nu se mănâncă în Postul Paștelui, peste care urmează să intrăm în câteva zile. Fructele și legumele sunt cele mai recomandate în timpul postului, fie că sunt consumate proaspete, fierte sau coapte la cuptor. Acestea sunt sățioase și pot fi introduse în numeroase preparate, de la tocănițe, la orez cu legume, fasole preparată în diferite forme, soia, mâncăruri pe bază de ardei, vinete și cartofi.

Alte alimente care pot fi consumate fără probleme în Postul Paștelui sunt oleaginoasele, cum ar fi migdalele, fisticul, alunele de pădure și nucile, toate fiind bogate în vitamine, de asemenea, introduse foarte ușor în combinațiile de mic dejun sau între gustări. Dacă vorbim de alimentele care nu trebuie consumate în post, atunci ne referim la toate preparatele din carne, fie că vorbim de carne proaspătă sau carne procesată, pește, produse din lapte brânză sau ouă. 

Alimente care nu trebuie să-ți lipsească din dietă daca ții post

Alimentele de origine animală pot fi înlocuite cu produsele vegetale, precum soia în loc de carne, lapte vegetal și iaurt vegetal în loc de produsele folosite pe bază de lactate, dar și tofu pentru a înlocui brânză. Este foarte simplu să mâncăm de post, rapid și sănătos, dacă ne schimbăm puțin alimentele de bază, având aceleași valori nutritive.

Cu siguranță nu trebuie să îți lipsească fructele și legumele din casă, deoarece în perioada postului toată alimentația ta se va învârti în jurul lor. Astfel, apelează cu încredere la fructele și legumele preferate, pe care să le combini în diferite mâncăruri, dar și la cele congelate pentru a prepara atunci când ai nevoie. Laptele vegetal, frișca și smântâna vegetală te vor ajuta să realizezi deserturi delicioase, iar dacă vorbim de gustări, fructele uscate și semințele sunt prietenele voastre în aceste situații, mai ales că oferă și senzația de sațietate.

Meniu de post sănătos pentru o săptămână

Iată și câteva idei de meniu sănătos de post pentru o săptămână, din care poți combina mai multe alimente în funcție de preferințele tale.

Luni: Poți începe dimineața zilei de luni cu un ceai, cartofi copți, linte verde, măsline și dulceață, în funțcie de preferințele tale.

Pentru prânz poți opta spre o ciorbă de urzici sau de legume, cu o mâncărică de fasole, murături, pâine, iar la desert poți merge spre un compot preferat.

Marți:

Dimineața zilei de marți te poate surprinde cu un orez dulce, o dulceață sau câteva felii de zacuscă, salată de vinete sau humus. După-amiaza poți pregăti o ciorbă de fasole, un piure de cartofi cu urzici pasate, mămăligă și usturoi.

Miercuri:

Un pate de soia, cartofi natur și gem de prune pot fi combinația perfecta pentru un mic dejun. La prânz poți opta pentru o supă cremă de roșii, fasole verde cu piure și mămăligă.

Joi:

Salata orientală și o fasole fiartă, iar la gustare câteva nuci sau migdale și astfel ai toată energia de care ai nevoie. Pentru prânz poți pregăti un pilaf, ciuperci fierte cu ceapă și alte legume preferate, tot fierte.

Vineri:

Cartofi copți și salată de ghebe marinate, iar la desert poți merge către o dulceață preferată sau un compot. La prânz poți pregăti o supă cremă de legume cu broccoli, ghiveci, castraveți în oțet, iar la desert o salată de fructe.

Sâmbătă:

Pate de năut, cartofi prăjiți, fără prea mult ulei, măsline, roșii, salată de spanac, iar la prânz te poți răsfăța cu o ciorbă de hribi, piure, șnițele din soia și salată de varză murată, alături de clătite de post.

Duminică: O pastă de avocado, cu morcovi și migdale, iar ora prânzului te poate surprinde cu un păstrăv, atunci când e dezlegare la pește, sau cu sarmale de post și chiftele din soia. Acestea sunt doar câteva idei de meniu pentru zilele de post. Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *