Mesajul lui Cîrstoiu: Le mulțumesc Bucureștenilor

RMAG news
Și a fost Cătălin Cîrstoiu, candidat la funcția de primar general al Capitalei. Scurta și nefericita „carieră de candidat“ a managerului SUUB s-a terminat mai repede decât sperau toate părțile implicate.
La finalul acestui drum care l-a făcut mai cunoscut, chiar dacă acest lucru nu îl ajută, ci dimpotrivă, Cătălin Cîrstoiu a ținut să scrie câteva cuvinte pe pagina sa de Fb. Iar mesajul este evident 100% românesc. Să moară și capra vecinului: Mi-aș dori ca toți politicienii care sunt acuzați de presă să explice public, dacă sunt vinovați sau nu, așa cum am făcut eu.
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi.
Am vrut să îmi pun la dispoziția oamenilor calitățile manageriale pe care le am.
Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul politicii și să încerc să schimb lucrurile.
Am fost supus unor atacuri care au ca miză multiplele probleme nerezolvate ale sistemului medical, din care fac și eu parte. Poate este momentul pentru o discuție aprofundată despre aceste probleme.
Medicii salvează vieți, oriunde lucrează.
Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată. În fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici. Ei au puterea de a face ceva sau nu pentru București.
Mi-aș dori ca toți politicienii care sunt acuzați de presă să explice public, dacă sunt vinovați sau nu, așa cum am făcut eu.
Eu afirm încă o dată: nu sunt incompatibil. Pacienții își aleg unde se tratează. Nu eu. Am o carieră în spate, am mii de oameni făcuți bine. Tratați.
Eu le mulțumesc Bucureștenilor care mă apreciază“, a scris medicul.
Probabil a scris cu B ca să arate că îi apreciază pe locuitorii Capitalei și nu din neștiință

The post Mesajul lui Cîrstoiu: Le mulțumesc Bucureștenilor appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *