Mesajul transmis de Sebastian Dobrincu în ziua în care a împlinit 25 de ani. „Mai optimist și mai motivat ca oricând. S-o iau de la capăt”

Mesajul transmis de Sebastian Dobrincu în ziua în care a împlinit 25 de ani. „Mai optimist și mai motivat ca oricând. S-o iau de la capăt”

Sebastian Dobrincu a împlinit 25 de ani, pe 30 august, iar cu această ocazie, acesta a transmis un mesaj pe contul de socializare, unde a primit sute de urări din partea celor care îl urmăresc. La vârsta de 17 ani, Sebastian Dobrincu a mers în America, acolo unde și-a dezvoltat afacerile și a reușit să câștige milioane de euro.

„25 de ani, începând de azi. Unde au zburat oare… Nu mă luați drept exemplu, nu am știut să mă bucur de ei la maxim. Sunt lucruri mai importante decât munca și succesul. Cred că doar timpul ne poate învăța lecția asta.

Nivelul 25 m-a găsit însă cu cea mai mare poftă de viață. Mai optimist și mai motivat ca oricând. Să trăiesc, să risc, să iubesc, să sufăr, sa învăț, să construiesc, iar după… s-o iau de la capăt. Vă mulțumesc că mă inspirați! Vă mulțumesc că ne bucurăm de viață împreună!”, a scris Sebastian Dobrincu pe contul lui personal de Instagram.

„Cred că e o traumă de-a mea interioară, acolo, nu știu de la ce se trage, dar mereu am teama asta că aș pierde ceea ce am. Și uneori mă întreb dacă nu sunt zgârcit, poate că fac treaba asta, că sunt prea strâns la pungă.

Nu există posibilitatea să ajung să mor de foame. Am în spatele minții acolo undeva gândul că aș pierde tot, poate pentru că nici nu pun așa mare preț pe bani, să stau cu gândul la ei și nu stau să îi număr zilnic, să văd ce fac cu ei. Realizez că mi-ar fi imposibil în viața asta să cheltui câți bani am făcut și nu există posibilitatea să ajung să mor de foame.

Doamne ajută, dar am gândul ăsta în mod ciudat, să știi, că aș sărăci. Știu că e poate greu de explicat și mie, dar am cumva trauma asta undeva, s-a tras de undeva, nu știu de unde”, a declarat Sebastian Dobrincu, potrivit Spynews.

Cunoscut publicului larg din România datorită aparițiilor lui la „Imperiul Leilor” și la „Survivor România”, la Pro TV, Sebastian Dobrincu a intrat în lumea software-ului în 2009, la doar 11 ani. La 17 ani deja era în America, acolo unde și-a dezvoltat afacerile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *