Alexandru Ilinca și-a petrecut toată viața în opinci, iar într-o lume total diferită de tradițiile de acum 50-60 ani el a rămas un țăran autentic. Poartă mai mereu cămașă tradițională, cojoc călduros de iarnă și toiag de lemn. Evident, încălțat de-o viață în opincile făcute de propriile mâini
„Domnule, n-am pățit în viața mea așa ceva! Înainte să ajung la București la târg aici, am fost plecat la o petrecere câmpenească cu berbecuți, proțap, masă mare de tot. Te săturai doar dacă miroseai. Am fost la Cernătești, în Dolj, la un festival frumos tare de tot. Și când am plecat de colo cu mașina spre București a început o ploaie… N-am văzut în viața vieților mele așa ceva. A trebuit să tragem toți pe dreapta și să așteptăm să treacă răpăiala”.
Vorbele îi aparțin celui mai drag și apreciat meșter popular din curtea Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Alexandru Ilinca e din Orlești de Vâlcea și de-o viață a tras după el o traistă mare de opinci.
„Când îmi sună telefonul e cea mai mare bucurie”
E nelipsit de la evenimentele tradiționale organizate peste tot în țară, iar în weekend a venit la București la evenimentul „Ziua Crucii. Cârstovul Viilor”.
„Cea mai mare bucurie pe care o am acum e că îmi sună telefonul. «Nea Ilinca, vii la București că avem târg?». Nu refuz nimic niciodată… Când nu o să mai sune telefonul și n-o să mai mă invite lumea atunci o să fie un semn mare de întrebare. Că s-a întâmplat ceva rău sau să s-a ales praful de istorie și tradițiile noastre”, spune bărbatul.
Și nu stă deloc. Dă din mâini la foc automat. Scoate opinci dintr-o traistă mare, curele și centuri din alta. „Probați să vedeți cum vă stă cu căciula aia de astrahan. Originală de la mama ei”.
Cureaua se vinde cu 50 de lei, opinca e cam dublu ca preț, dar nu tot timpul partea materială îl face fericit. „Și că mă oprește lumea și mă întreabă de sănătate”.
Ce vârstă am eu? De ce vreți să stricăm o poveste frumoasă? Important e ce poți să faci și ce ești capabil să oferi. Nu contează vârsta omului, atâta timp cât e în putere. Le mai zic și tineretului ăsta de mă vizitează, că ei la 30-40 de ani n-au nici rodajul făcut. Ce să faci cu ei dacă nu au trecut prin școala vieții?
Alexandru Ilinca, opincar
„Opinca e la baza omului, la baza națiunii”
Își aranjează singur locul repartizat în curtea muzeului aproape de intrare. Și astăzi poartă o cămașă tradițională, cojoc și toiag de lemn. Evident, încălțat de-o viață în opincile făcute de propriile mâini.
„Mă uitam pe telefonia asta mai devreme și e bine că Dumnezeu are grijă de noi și nu plouă. La noapte pare, pare că vine nițel. Sper să se uite și la noi Cel de Sus și să păzească și-n ziua de mâine”, spune cu glasul său blând.
Dar misiunea lui taica Ilinca, așa cum îi spune toată lumea, e de a duce mai departe o poveste care ușor, ușor își pierde istoria:
„Opinca e la baza omului, la baza națiunii. E ca o cărămidă la temelia casei. Dar totul e pe cale de dispariție… Viața mea a însemnat să fac opinci. De când mă știu. Sunt fiu de țăran, de agricultor și am învățat meseria de la tata. Acum de unde tradiții?”, spune.
„Tineretul să mai lase Internetul și toate porcăriile”
„D-asta vin la toate evenimentele, d-aia fac sute de kilometri, să mai vadă tineretul din ziua de astăzi care sunt tradițiile și originea noastră. Să mai lase Internetul și toate porcăriile astea din ziua de azi…”, spune meșterul, care are totuși cont de Facebook unde postează zilnic o dată sau de mai multe ori.
Continuă pe un ton apăsat-nostalgic. „Prima mea opincă am făcut-o la cinci ani și fac și-acum, chiar dacă lumea se uită și pleacă”.
Ăsta e marele off al meșterului. Că lumea nu mai cumpără opincii și au șters cu buretele sute de ani de istorie.
„V-am zis că pe mine cel mai mult mă bucură când lumea se oprește și vorbește cu mine. Sentimental lumea mă face fericită. Că se oprește și schimbă două vorbe cu mine. Lumea nu mai cumpără, dar asta e… Eu îmi știu misiunea în viață. Să fac lumea să fie fericită și să zâmbească atunci când mă întâlnește. Cât despre bani și vânzări? Ehe… Să scot drumul, altceva nu mai vreau”, spune Ilinca.
O lecție de opincărie, înconjurat de cei mici Foto: Facebook
Căsuța de pe DN 7 e plină de istorie
Când nu merge la târguri și evenimente tradiționale, Alexandru Ilinca se refugiază în căsuța sa de opinci din Râmnicu Vâlcea.
E pe DN 7, pe drumul principal de duce de la Vâlcea spre Sibiu. Acolo are peste o sută de opinci din mai multe zone ale țării, confecționate din diferite materiale și forme care mai de care.
Printre cele mai vechi perechi, nea Ilinca are una de aproape 150 de ani, pe care a cumpărat-o de la Horezu. În sacul său cu amintiri se găsesc și opinciile bunicii sale, confecționate de tatăl lui.
„Dacă nu-ți cunoști trecutul nu ai identitate. Iar fără asta ești zero! D-asta mă chinui acum să mai dau ceva celor mai tineri care vor să mai învețe ceva și care să știe câte un pic din tradițiile acestui popor”, ne mai spune Ilinca.
Opinci făcute cadoul Regelui Charles și președintelui Macron
Pe 30 martie 2017 atunci când actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii era doar Prinţ, acesta a vizitat Bucureștiul și Muzeul Național al Satului. Ilinca a avut curaj și-a intervenit atunci când pe atunci Prințul Charles a trecut prin dreptul atelierului său cu opinci. I-a făcut cadou acestuia o pereche, imaginiile inedite ajung imediat în marele ziarele ale lumii.
Același lucru s-a întâmplat și câteva luni mai târziu, în august 2017, când în România ateriza preşedintele francez Emmanuel Macron şi soţia lui, care s-au oprit şi la Muzeul Satului din Capitală.
Și-atunci Ilinca a fost omul cu cadourile, câte o pereche de opinci pentru Iohannis și una pentru Macron.
„Dinainte mă orientasem la mărime. Domnul Iohannis are cam 44 spre 45, domnul Macron cam 43, aşa, şi la doamne dacă e puţin mai mare se leagă şi dă bine. Şi le-am spus că opinca face piciorul frumos. Oameni deschiși, le-am povestit despre opinci și tradiții”, spunea într-o declarație pentru TVR.
După weekend-ul petrecut la București, Ilinca se întoarce acasă. Dar e gata să revină ori de câte ori telefonul îi sună. „Vă salută, Ilinca! Să aveți sănătate și putere. Și să nu uitați că poporul fără tradiții își pierde identitatea”.
