Metoda inedită prin care doi bărbați au jefuit un bătrân de 25.000 de lei, în Dolj

Metoda inedită prin care doi bărbați au jefuit un bătrân de 25.000 de lei, în Dolj

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 90 de ani, din comuna Galicea Mare, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras suma de 25.000 de lei.

“Astfel, din cercetările efectuate s-a stabilit că în cursul aceleiaşi zile, bătrânul a retras de la o agenţie bancară, din municipiul Băileşti, suma de 25.000 de lei, ocazie cu care a fost acostat de doi tineri, pe care nu-i cunoştea, care i-ar fi promis că-l vor duce la locuinţa sa din comuna Galicea Mare.

Profitând de starea de vădită vulnerabilitate a bătrânului, cei doi l-au transportat cu un autoturism în afara localităţii Băileşti, unde, i-ar fi sustras suma de bani şi l-au abandonat pe un câmp.

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti au fost identificaţi cei doi tineri, cu vârstele de 18 şi 30 de ani, ambii din municipiul Băileşti, bănuiţi de comiterea faptei, întreaga sumă de bani fiind recuperată şi restituită persoanei vătămate”, au afirmat poliţiştii.

Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti pentru luarea unei măsuri preventive.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *