Mexicul și-a suspendat relațiile diplomatice cu Ecuadorul, după ce poliția l-a arestat pe un fost vicepreședinte ascuns în clădirea ambasadei din Quito

Mexicul și-a suspendat relațiile diplomatice cu Ecuadorul, după ce poliția l-a arestat pe un fost vicepreședinte ascuns în clădirea ambasadei din Quito

Autoritățile ecuadoriene l-au arestat vineri seară pe fostul vicepreședinte Jorge Glas, ridicându-l din sediul ambasadei mexicane, ceea ce a determinat Mexicul să întrerupă relațiile bilaterale, informează sâmbătă, 6 aprilie, Reuters.

Glas, condamnat de două ori pentru corupție, s-a ascuns în ambasada din Quito după ce a cerut azil politic, în luna decembrie a anului trecut, cerere pe care Mexicul a aprobat-o în cursul zilei de vineri.

Poliția a intrat cu forța în ambasada Mexicului din Quito înainte de a face arestarea, a scris președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

Biroul președintelui ecuadorian a precizat, într-un comunicat, că autoritățile țării l-au arestat pe Glas, care a fost vicepreședinte al Mexicului în timpul guvernului de stânga al lui Rafael Correa, între 2013 și 2017.

În fața tribunalului din capitala Quito, unde a fost dus fostul vicepreședinte mexican, a existat o puternică prezență militară.

Arestarea acestuia vine în contextul unei săptămâni de escaladare a tensiunilor dintre Mexic și Ecuador. Joi, Ecuadorul l-a declarat persona non grata pe ambasadorul Mexicului la Quito, invocând declarațiile „nefericite” ale președintelui de stânga Lopez Obrador.

Ecuadorul susține că decizia Mexicului prin care i-a oferit azil lui Glas a fost ilegală.

Într-un comunicat, președinția ecuadoriană a acuzat Mexicul că „a abuzat de imunitățile și privilegiile acordate misiunii diplomatice care l-a găzduit pe fostul vicepreședinte și că a acordat azil diplomatic contrar cadrului legal convențional”.

Lopez Obrador a anunțat că i-a dat instrucțiuni ministrului mexican de externe, Alicia Barcena, să suspende legăturile diplomatice cu Ecuadorul, calificând arestarea drept un act „autoritar” și o încălcare a dreptului internațional și a suveranității Mexicului.

Barcena a anunțat suspendarea „imediată” a legăturilor diplomatice cu națiunea sud-americană la scurt timp după aceea, într-o postare pe X.

Autoritățile ecuadoriene ceruseră permisiunea Mexicului de a intra în ambasadă și a-l aresta pe Glas, care a fost condamnat la șase ani de închisoare în 2017, după ce a fost găsit vinovat că a primit mită de la firma braziliană de construcții Odebrecht în schimbul acordării de contracte guvernamentale pentru aceasta.

Glas, care are un mandat de arestare preventivă pe numele său într-un alt dosar de corupție, s-a plâns că este persecutat pentru afilierea sa politică, lucru pe care guvernul ecuadorian îl neagă.

Săptămâna aceasta, oficialii ecuadorieni au fost iritați de comentariile lui Lopez Obrador despre alegerile sângeroase de anul trecut din țara sud-americană, în care un candidat la președinție a fost asasinat.

Președintele ecuadorian Daniel Noboa a preluat funcția la sfârșitul anului trecut și a declarat rapid război bandelor de traficanți de droguri, ceea ce l-a determinat să declare starea de urgență la nivel național la începutul acestui an, pe care a prelungit-o luna trecută.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *