Microbuz plin cu pasageri, implicat într-un grav accident, în Crevedia: 4 victime, între care un minor. Planul roșu, activat

Microbuz plin cu pasageri, implicat într-un grav accident, în Crevedia: 4 victime, între care un minor. Planul roșu, activat

UPDATE

În evenimentului rutier au fost implicate 20 de persoane. În urma evaluării medicale la fața locului, 3 adulți și 1 minor au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

Știrea originală

La fața locului, au fost imediat alocate resurse semnificative pentru a face față situației de urgență și pentru a acorda asistența medicală necesară. Au fost mobilizate 8 ambulanțe SMURD, specializate în intervenții medicale de urgență, astfel încât să fie asigurat primul ajutor necesar și transportul victimelor la spitalele din apropiere.

De asemenea, o autospecială destinată transportului persoanelor implicate în accident a fost pusă la dispoziție, iar un echipaj de descarcerare a fost mobilizat pentru a interveni în situații în care este necesară extragerea persoanelor blocate în vehicul.

Revoltă în industria chimică: Azomureș a oprit producția în semn de protest față de măsurile guvernanților români

În plus, resursele mobilizate la fața locului au inclus și o autospecială de stingere, având în vedere că accidentul poate implica și riscul de incendiu. De asemenea, a fost înființat un punct medical avansat pentru a oferi tratament avansat și asistență imediată victimelor și au fost mobilizate trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) pentru a răspunde la cererile de asistență medicală, a informat ISU Dâmbovița.

Planul Roșu de intervenție este un protocol extrem de important și necesar în cazul unor situații de urgență, cum este și cazul acestui accident. Prin activarea acestuia, autoritățile urmăresc să coordoneze eforturile tuturor serviciilor de intervenție disponibile, astfel încât să fie asigurată o intervenție rapidă și eficientă.

Ampoarea accidentului a alertat șoferii care circulă pe Șoseaua București-Târgoviște, iar aceștia au semnalat incidentul pe paginile de socializare.

„Accident pe Șoseaua București-Târgoviște la interesația cu Darza și Mănăstirea. Maxi de Ciocanesti și un Ford Ka. Se circula greu”, a scris un utilizator Facebook pe grupul Radare/Blocaje/Accidente Buftea/Crevedia/Buciumeni/Mogosoaia/Chitila

Trendul de pe TikTok care le pune tinerilor viața în pericol. Cățărări pe clădiri periculoase pentru câteva aprecieri

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *