Ministrul Agriculturii nu este de acord cu propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend: „Nu pot să vă oblig când să vă faceți cumpărăturile”

Ministrul Agriculturii nu este de acord cu propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend: „Nu pot să vă oblig când să vă faceți cumpărăturile”

Ministrul Agriculturii Florin Barbu respinge propunerea ca supermarketurile să se închidă sâmbăta și duminica. Acesta a precizat că românii au libertatea să își facă cumpărăturile când doresc și că nu pot fi condiționați în acest sens:

Ministrul Agriculturii nu este de acord ca supermarketurile să fie închise în weekend

”Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme”, a afirmat ministrul Agriculturii la Prima TV.

”Am avut o discuție la guvern cu micii retaileri, au avut solicitarea aceasta de a fi închise în weekend, sâmbăta și duminica, aceste magazine.

Micii retailer sunt procesatorii români care au și magazine de desfacere. Scăderea vânzărilor la magazinele mici este foarte mare în perioada de weekend.

Foarte mulți români muncesc în timpul săptămânii și în weekend merg și se relaxează, se duc în mall, în mall este și câte un supermarket, deci fac și cumpărăturile. Eu nu cred că pot, ca ministru al Agriculturii, să vă oblig pe dumneavoastră când să vă faceți cumpărăturile.

Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme”.

Ministrul a mai spus că nici cumpărătorii nu sunt de acord cu o astfel de măsură:

“Dacă am face un sondaj, nici românii n-ar fi de acord. În timpul săptămânii, foarte mulți oameni merg la muncă, au un timp foarte scurt de a merge la cumpărături. Sâmbăta și duminica ies cu copiii, merg la cumpărături, se recreează și alte lucruri”, a explicat ministrul Agriculturii la Prima TV, potrivit Economedia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *