Ministrul Agriculturii se întâlnește luni și marți cu fermierii

Ministrul Agriculturii se întâlnește luni și marți cu fermierii

Astfel, luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 11:00 sunt aşteptaţi fermierii din sectorul ovine şi caprine, respectiv 16 asociaţii, de la ora 13:00 vor intra cei din sectorul vegetal (nouă asociaţii), iar de la 16:00 sunt programaţi reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi marii retaileri prezenţi în România.

Marţi, 16 ianuarie, de la ora 11:00 sunt programaţi fermierii din sectorul zootehnic, respectiv cinci asociaţii care reprezintă vaca de lapte şi cea de carne, de la 14:00 vor intra la discuţii cei care reprezintă sectorul de porc şi pasăre (cinci organizaţii), iar de la ora 16:00 sunt aşteptaţi procesatorii din industria alimentară, respectiv cele cinci organizaţii patronale reprezentative din sector.

“Mulţumesc celor care au răspuns apelului meu de a participa la întâlniri. Am programat întrevederile astfel încât să putem discuta, pe îndelete, cu fiecare sector în parte măsurile de sprijin şi soluţiile de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol fermierii. Ne vom aşeza la masa discuţiilor civilizat, astfel încât să putem înţelege exact cu ce probleme se confruntă cu toţii. Vom căuta să găsim rezolvare în cel mai scurt timp, pentru că activitatea în agricultură trebuie să continue şi să se dezvolte, în beneficiul fermierilor, dar având în centrul atenţiei consumatorul român, care aşteaptă produse sigure şi de calitate”, a declarat ministrul Florin-Ionuţ Barbu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *