Creatura care își devorează partenerul. Îl mănâncă după împerechere

Creatura care își devorează partenerul. Îl mănâncă după împerechere

Natura este uimitoare, din toate punctele de vedere. De multe ori, ignorăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru, fără să ne dăm seama de complexitatea lucrurilor. Din multitudinea de specii de animale, insecte și păsări, există anumite exemplare care au un obicei ciudat. Imediat după ce a trecut etapa de împerechere, aceste creaturi își mănâncă partenerul.

Creatura care preferă să fie devorată de cei din specia ei

Ecosistemul din care facem parte este de-a dreptul surprinzător. Tot ceea ce există în jurul nostru este într-o perfectă armonie și simbioză. La o analiză mult mai atentă, mulți dintre noi am fi surprinși să aflăm câte detalii importante ne scapă despre natură și viețuitoarele ei.

Cu siguranță, nu multă lume știe că în România există o viețuitoare cu un tabiet macabru. După ce s-a împerecheat, aceasta alege să își omoare partenerul. Însă, procesul nu se încheie aici, căci aceasta îl și devorează.

Călugărița, căci despre ea este vorba, a dezvoltat anumite deprinderi și abilități pe care nu le întâlnim la toate creaturile. Ritualul ei de după împerechere i-a surprins pe mulți, însă explicația este una cât se poate de simplă.

În primul rând, între masculul și femela călugăriță există diferențe notabile. Spre deosebire de mascul, femela nu poate deloc să zboare. Chiar dacă masculii au abilitatea de a zbura, asta nu le prelungește viața.

Masculul se predă femelei călugărițe pentru a nu fi ucis de alte animale

Călugărița femela își ucide partenerul imediat după împerechere. Acest gest este rar întâlnit în rândul insectelor. Potrivit cercetătorilor, femela ar face asta doar din dorința de a supraviețui.

Instinctul de supraviețuire este atât de mare la călugăriță, încât este dispusă să facă orice, inclusiv să îl omoare pe mascul. Din păcate pentru mascul, seria gesturilor limită făcute de femelă nu se oprește aici.

După ce l-a ucis, femela călugăriță merge mult mai departe. Imediat după împerechere, masculii sfârșesc prin a fi mâncați. Deși acest proces natural poate suna destul de sumbru, se pare că sunt și călugărițe care refuză să le facă așa ceva partenerilor.

În cazul în care acestea refuză să își ucidă partenerul, masculul recurge la gestul suprem de sacrificiu și se predă. Fiind mult mai rapid decât femela, masculul ar putea scăpa ușor, însă, alege să se predea.

Odată predat, masculul este mâncat de femelă și devine, practic, o sursă de hrană. În acest fel, spun cercetătorii, masculii asigură perpetuarea speciei de călugărițe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *