Ministrul Mediului: Mai mult de 90% din deşeurile care ajung în fiecare an în Marea Neagră sunt din plastic

Ministrul Mediului: Mai mult de 90% din deşeurile care ajung în fiecare an în Marea Neagră sunt din plastic

Timp de patru zile, începând de luni, comisarii Gărzii de Mediu au dat 93 de amenzi pe litoral, în valoare de 3 milioane de lei, a anunţat sâmbătă, 5 august, ministrul Mediului, Mircea Fechet, informează News.ro.

Mircea Fechet a transmis că cele mai multe deşeuri care ajung din Marea Neagră sunt din plastic.

”Mai mult de 90% din cantităţile de deşeuri care ajung în fiecare an în Marea Neagră sunt deşeuri din plastic, iar din acest procent, peste 68% înseamnă plasatic de unică folosinţă sau PET”, a precizat Fechet, care a fost vineri pe plaja Modern din Constanţa pentru bilanţul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu.

Ministrul Mediului a mai anunţat că în doar patru zile, comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de 3 milioane de lei.

”Începând de luni, în doar patru zile, comisatii GNM au aplicat 93 de sancţiuni pe litoralul romanesc, cu amenzi însumând 3 milioane de lei”, a adăugat Fechet.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *