Ministrul muncii dă vina pe DGASPC Ilfov în cazul „azilelor groazei”. Ce măsuri a anunțat

Ministrul muncii dă vina pe DGASPC Ilfov în cazul „azilelor groazei”. Ce măsuri a anunțat

Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat vineri, 7 iulie, că fotografiile aflate la dosarele de licențiere ale azilelor de bătrâni din Voluntari arată una, iar realitatea a fost alta, în contextul în care zeci de bătrâni au fost găsiţi în condiţii inumane. El a pasat responsabilitatea la DGASPC Ilfov și a spus că, dacă era șeful CJ Ilfov, președintele DGASPC Ilfov era demis.

„Vă mărturisesc că sunt efectiv șocat și indignat de ceea ce am văzut la televizor și tot apare zilnic în presă prin acele stenograme. Este revoltător, este șocant și eu sper ca într-un termen cât mai scurt organele de anchetă să acționeze cu fermitate, astfel încât cei vinovați să răspundă în fața legii”, a afirmat Budăi, la briefingul de presă după ședința de guvern.

El a arătat presei mai multe fotografii din dosarele de licențiere ale azilelor de bătrâni din Voluntari.

„Când o să ne uităm la aceste fotografii, vedem că parcă sunt niște condiții dintr-un hotel de lux, dar în totală discrepanță cu ceea ce public s-a prezentat până acum. Lipsesc fotografiile cu oamenii, însă discrepanța este uriașă și trebuie să vedem cum a fost posibil așa ceva”, a adăugat ministrul.

Apoi a anunţat că va cere o informare de la DGASPC Ilfov, instituție aflată în subordinea CJ Ilfov, privind verificările în cazul azilelor de bătrâni.

„Voi solicita o informare și de la DGASPC Ilfov, care funcționează în subordinea CJ Ilfov, cu privire la verificările făcute lunar. Cred că este obligatoriu să se demareze controale ca să aflăm ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus Budăi.

Întrebat dacă are așteptări de la șeful DGASPC Ilfov, Bogdan Pîntea, în contextul în care acesta a fost trimis în judecată pentru că a oferit date din ancheta unei fetițe abuzate chiar violatorilor, social-democratul Marius Budăi a răspuns că este o întrebare bună, care însă trebuie pusă șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma (PNL).

„Nu știu la ce partid este acum, însă dacă eu aș fi fost președintele CJ Ilfov, acea persoană (n.red. – șeful DGASPC Ilfov) nu mai era acolo. Cel puțin pe durata procesului, atunci când vorbești despre copii, este impardonabil, trebuia să fie suspendat. Îmi doresc să aflu de la acest control cum au fost acceptate la plată facturile lunare, cum au fost confirmate executarea acestor servicii la standardele contractate și prevăzute”, a afirmat Budăi, care a precizat că DGASPC nu este în subordonarea Ministerului Muncii, ci în subordinea CJ Ilfov.

El a subliniat că a luat act de solicitarea premierului Marcel Ciolacu de demitere a șefilor mai multor instituții. „Prin ordin de ministru, se vor forma comisii pentru verificări în toate centrele sociale, că vorbim de copii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi. Se vor verifica toate centrele, absolut, nu va fi niciunul evitat”, a menționat Budăi.

Totodată, demnitarul a anunțat că a cerut introducerea în legislaţie a posibilității instalării unor camere video în azilele de bătrâni, pentru ca „înregistrările să poată să fie puse la dispoziţia organelor de control sau de anchetă”, dacă este cazul.

Precizările lui Budăi au venit după ce Marcel Ciolacu a cerut demiterea șefilor ANPIS și AJPIS Ilfov, a șefilor DGASPC-urilor locale și a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, după ce zeci de bătrâni au fost găsiţi în condiţii inumane în trei azile din Voluntari.

Ce spune șeful CJ Ilfov

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a declarat la Digi24 că DGASPC Ilfov nu are atribuții de control și că nu poate verifica azilele private.

„DGASPC Ilfov nu are atribuții de control, nu poate merge în aceste centre private să le verifice. Nici DGASPC Ilfov, nici Primăria nu poate verifica niște centre private”, a spus liberalul.

El a precizat că prin DGASPC au fost cerut note justificative privind modul cum se cheltuiesc banii. „Aceste note sunt la contractul pe care-l avem cu ei. Dar drept de control nu avem”, a menționat Thuma.

„Aparent, totul părea în regulă. Am trimis control și acum două săptămâni acolo, la unul dintre cele trei centre, la centrul Armonia din Afumați. Dacă cei care au mers în control nu și-au făcut datoria, vor plăti, dar aici nu pot eu interveni”, a mai spus șeful CJ Ilfov, care a adăugat: „Ce am văzut în ultimul timp e dezgustător, cum fiecare încearcă să arunce vina pe altcineva”.

Patru persoane arestate în cazul „azilelor groazei”

Miercuri, 5 iulie, DIICOT a anunțat că 24 de persoane au fost reținute pentru câte 24 de ore, iar alte două au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor la căminele de bătrâni din Voluntari, unde aceștia erau ținuți în condiții inumane și abuzați.

DIICOT a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a celor 24 de persoane. Solicitarea a fost însă admisă parțial. Tribunalul a decis arestarea a patru persoane, față de ceilalți luându-se măsura arestului la domiciliu, respectiv a controlului judiciar.

Potrivit anchetatorilor, bătrânii din trei azile nu primeau medicamente și erau obligați să muncească fără să primească hrană. „Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane”, a spus comisarul-șef de poliție Georgian Drăgan.

Abuzurile au fost dezvăluite în urmă cu cinci luni de o investigație jurnalistică realizată de Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Investigația a fost publicată inclusiv în Libertatea.  

Citește investigația despre abuzurile din centrele de bătrâni:

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Lagărele Cristinei: vârstnici bătuți, lăsați în fecale și cu răni până la os. Condițiile inumane dintr-un centru social din Voluntari
Interceptări cu angajații: „Stai dracului cuminte, că te bat!”
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *