Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni – S-a inundat unitatea care a costat 3,5 milioane de euro

Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni – S-a inundat unitatea care a costat 3,5 milioane de euro

„Nimeni nu poate să facă o statistică a tuturor contractelor de mentenanţă, de toate tipurile, pentru că există mentenanţă pentru multe lucruri, pentru clădire, pentru echipamente. E clar că responsabilitatea încheierii unor astfel de contracte, astfel încât spitalul să fie în stare de funcţionare şi să se evite astfel de incidente, revine direct managerului. Eu am luat decizia să trimit rapid Corpul de Control la acest spital, Bagdasar-Arseni, ca să vedem exact care este situaţia, de ce nu au fost încheiate aceste contracte”, a spus ministrul, întrebat despre situaţia de la Spitalul de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” din Capitală.

Reprezentanții spitalului au transmis că în jurul orei 21.00 personalul medical a observat o infiltrare masivă de apă, iar consolele de oxigen și gaze au fost inundate. Imediat, personalul a întrerupt alimentarea cu energie electrică, pacienții au fost transferați, iar în imaginile surprinse se observă cum infirmierele curăță pardoseala în timp ce apa curgea din tavan.

Reprezentanții Spitalului și cei ai primăriei sectorului 4 fac verificări. Unitatea de Primiri Urgențe de la Bagdasar a costat aproximativ 3,5 milioane de euro și a fost inaugurată în anul 2021. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *