Ministrul ungar de externe, despre șefia NATO: „Nu-l vom sprijini pe Mark Rutte. Ne bucurăm că în sfârșit avem un candidat din Europa Centrală”

Ministrul ungar de externe, despre șefia NATO: „Nu-l vom sprijini pe Mark Rutte. Ne bucurăm că în sfârșit avem un candidat din Europa Centrală”

Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că este îmbucurător faptul că Europa Centrală are, în sfârşit, un candidat pentru funcţia de secretar general al NATO și că olandezul Mark Rutte nu va primi votul țării sale, relatează Agerpres.

„Eu aşa cred că astăzi rezultatul alegerii secretarului general al NATO are aceeaşi şansă ca la Loto 6/49. Eu pot să vă spun două lucruri în ceea ce priveşte poziţia Ungariei. Noi, sigur, nu o să sprijinim candidatura lui Mark Rutte. Nu-l vom sprijini! Totodată, ne bucurăm că în sfârşit avem un candidat din Europa Centrală. NATO niciodată anterior nu a avut un candidat din Europa Centrală, acum avem un candidat şi asta este o veste bună. Ce va ieşi, care va fi rezultatul încă nu ştim”, a spus Peter Szijjarto.

Șeful diplomației maghiare a precizat că Mark Rutte „nu se poate baza pe sprijinul Ungariei”, după ce acesta a declarat anterior că Ungaria „trebuie îngenuncheată”.

„Cum am putea sprijini un om care anterior a zis că Ungaria trebuie îngenuncheată. Într-o uniune ca NATO, unde nu există nimic mai important decât încrederea reciprocă, pentru că dacă cineva e atacat, ceilalţi trebuie să îl apere, într-o asemenea alianţă care se bazează pe încredere, noi nu putem sprijini un om care vrea să ne îngenuncheze. Cum am putea avea încredere?”, a continuat Peter Szijjarto.

Oficialul ungar a participat, vineri, la manifestările organizate la Sfântu Gheorghe cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Klaus Ionahnnis va candida pentru șefia NATO

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat marți, 12 martie, că va candida pentru funcția de secretare general al NATO, pentru că „alianța are nevoie de o reînnoire”.

Principalul contracandidat al lui Iohannis la șefia alianței militare conduse de SUA este premierul olandez demisionar Mark Rutte.

Șeful NATO are un mandat de patru ani, care poate fi prelungit și este numit prin consens obținut prin consultări diplomatice. În acest moment, Jens Stoltenberg deține funcția de secretar general, până în octombrie.FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *