Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto: „Nu doar România, ci şi Ungaria are interesul ca România să intre în zona Schengen cât mai devreme”

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto: „Nu doar România, ci şi Ungaria are interesul ca România să intre în zona Schengen cât mai devreme”

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a reafirmat sprijinul Guvernului de la Budapesta pentru aderarea deplină a României în Spațiul Schengen, în condițiile în care ţara vecină urmează să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2024.

Ungaria reafirmă sprijinul pentru aderarea României la Schengen

Aflat la Sfântu Gheorghe, Peter Szijjarto a spus că și Ungaria are interesul ca România să intre în Schengen:

„Nu doar România, ci şi Ungaria are interesul ca România cât mai devreme să intre în zona Schengen. Ungaria va fi la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi în următoarele şase luni încercăm să dăm tot sprijinul României pentru a adera la spaţiul Schengen, deoarece asta este, pe de o parte, în interesul nostru economic, iar, pe de altă parte, îmbunătăţeşte în mare măsură menţinerea legăturilor între maghiarii din Transilvania şi cei din Ungaria”, a spus Szijjarto Peter, potrivit Agerpres.

În cursul după-amiezii de vineri, oficialul ungar va participa la manifestările organizate la Sfântu Gheorghe cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *