Mircea Bravo vine pe scena „iUmor”. Cum reacționează Cheloo atunci când îl vede pe actor

Mircea Bravo vine pe scena „iUmor”. Cum reacționează Cheloo atunci când îl vede pe actor

Celebrul vlogger Mircea Bravo vine pe scena „iUmor”, în cadrul celei de-a treia ediții a celui mai nou sezon al show-ului de umor de la Antena 1, care va fi difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00. Reacția lui Cheloo stârnește amuzamentul tuturor celor care se află în sală.

Invitat special al ediţiei, vloggerul urmărit de milioane de oameni și considerat unul dintre cei mai de succes creatori de conținut din România, face show total la „iUmor” și îi amuză copios pe cei patru jurați.

Mircea Bravo și-a început cariera prin diverse filmulețe amuzante pe care le posta pe YouTube și, încet-încet, a ajuns să facă videoclipuri cu diverși actori. Printre cele mai apreciate și îndrăgite vlogguri ale sale sunt acelea cu Tanti Lenuța din comuna Chinteni, Cluj, alias ,,bunica’’ și, deși nu îi este bunică în viața reală, aceasta a ajuns să aibă o relație deosebită cu ,,nepotul’’.

„Cu Bravo atrag aprecierile, iar cu Popa, banii!”, le mărturisește vloggerul juraților curioși să afle care este numele său adevărat. ,,Să-mi spui unde stai!’’, reacționează Cheloo, stârnind hohote de râs în rândul publicului.

Întregul moment plin de umor susținut de Mircea Bravo va putea fi vizionat sâmbătă, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Cel de-al 15-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora.

Mircea Bravo s-a căsătorit anul trecut cu Georgiana

Soția lui Mircea Bravo e profesoară, ea nu are nicio legătură cu cinematografia, domeniul de activitate al comediantului. „Soția mea nu poate să-mi dea sfaturi, pentru că ea nu are treabă cu celebritatea. Ea e o persoană mai retrasă.

Ne înțelegem foarte bine, pentru că io-s genul care primește foarte multă atenție și ea e mulțumită să îi ofer atenția mea. Și atunci funcționăm foarte bine. Nu cred că aș fi putut sta cu o fată care vrea multă atenție. Ea vrea doar atenția mea, e ok ca eu să fiu în lumina reflectoarelor și da, ne înțelegem foarte bine!”, a explicat Mircea Bravo, care a absolvit Facultatea de Drept, dar nu a profesat niciodată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *