Mircea Geoană, după bucăţile de dronă descoperite pe teritoriul României: Nu vedem niciun fel de intenţii din partea Rusiei să declanşeze ceva împotriva NATO

Mircea Geoană, după bucăţile de dronă descoperite pe teritoriul României: Nu vedem niciun fel de intenţii din partea Rusiei să declanşeze ceva împotriva NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că bucăţile de dronă descoperite pe teritoriul României fac parte din categoria incidentelor, nu a atacurilor deliberate, informează Agerpres.

Mircea Geoană a declarat, la Chişinău, că există probabilitatea ca astfel de situaţii să mai apară, însă a subliniat că nu există informaţii potrivit căror Rusia ar ataca deliberat teritoriul aliat, iar NATO ia măsuri în continuare de întărire a protecţiei teritoriului aliat, inclusiv cel al României.

“Mesajul meu este acelaşi, şi de la Chişinău, şi de la Bucureşti, şi de la Bruxelles, şi de la Washington: aveţi încredere că NATO ne facem datoria şi, dacă mai pot apărea astfel de situaţii, ele sunt incidente, nu accidente. Nu vedem niciun fel de intenţii din partea Rusiei să declanşeze ceva împotriva NATO, iar descurajarea pe care noi o arătăm prin această forţă colectivă este cea mai bună apărare”, a declarat secretarul general adjunct al NATO.

Nu avem în faţa noastră un atac deliberat împotriva unui stat aliat, în cazul de faţă România. Este foarte important să facem această linie de demarcaţie. Incidente, accidente se pot întâmpla, s-au mai întâmplat, posibil să se mai întâmple şi în viitor, dar nu avem în faţa noastră un atac deliberat din partea Federaţiei Ruse împotriva unui teritoriu de stat aliat.

Mircea Geoană:

Oficialul Alianţei Nord-Atlantice a dat asigurări că “structurile militare ale NATO şi cele militare ale României sunt în contact permanent pe tot ce înseamnă schimb de informaţii şi evaluarea acestei situaţii”.

“Suntem în contact permanent cu aliatul nostru român. Ambasadorul nostru la NATO a făcut o informare completă aliaţilor în cursul zilei de ieri şi suntem în permanent contact cu conducerea politică şi militară a României. Secretarul general a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Iohannis”, a adăugat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a condamnat atacurile ruseşti împotriva infrastructurii civile şi a populaţiei civile din Ucraina şi a făcut un apel pentru încetarea acestora.

Miercuri, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că fragmentele găsite în apropierea localităţii Nufăru din judeţul Tulcea provin “dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă”. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că îl va convoca de urgență pe ambasadorul rus în România.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *