România este solidară cu Israelul și condamnă atacul Iranului din weekend, l-a asigurat ministrul de externe pe omologul israelian

România este solidară cu Israelul și condamnă atacul Iranului din weekend, l-a asigurat ministrul de externe pe omologul israelian

Ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, a discutat la telefon cu omologul israelian Israel Katz și i-a spus că țara noastră susține Israelul în războiul cu Iran, a transmis marți, 16 aprilie, Ministerul de Externe.

„Am reiterat solidaritatea României cu Israel și condamnarea fermă a atacului Iranului. De asemenea, am reiterat angajamentul nostru față de securitatea Israelului și importanța evitării unei noi escaladări regionale”, a scris Lumința Odobescu pe rețeaua X, fostă Twitter.

Timely discussion with @Israel_katz. Reiterated #Romania’s solidarity with #Israel and our strong condemnation of #Iran ‘s attack. Also reiterated our commitment to Israel’s security and the importance of avoiding further regional escalation. @IsraelMFA pic.twitter.com/0SOqNFjRMZ

— Luminita Odobescu (@Odobes1Luminita) April 15, 2024

Iranul a atacat Israelul sâmbătă noapte, 13 aprilie, cu peste 300 de drone și rachete, armata israeliană susținând că 99% dintre ele au fost interceptate și au existat doar „pagube minore”. Israelul era deja în stare de urgență în așteptarea unei lovituri iminente.

Atacul a venit după mai multe zile de amenințări iraniene, ca urmare a faptului că 7 ofițeri ai Gărzii Revoluționare au murit într-un atac asupra consulatului din Damasc. Iran a avertizat că va răspunde „mai puternic și mai hotărât”, dacă Israel ripostează.

Cabinetul de război al Israelului a decis luni, 15 aprilie, că va răspunde „clar şi în forță” împotriva Iranului, iar premierul Benjamin Netanyahu a cerut Forțelor de Apărare ale Israelului o listă cu potențiale ținte.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *