Mircea Rednic, externat după infarctul suferit la meciul cu FCSB. Când va antrena din nou

Mircea Rednic, externat după infarctul suferit la meciul cu FCSB. Când va antrena din nou

UTA Arad a anunţat vineri, 1 septembrie, că antrenorul său, Mircea Rednic, a fost externat din Spitalul Judeţean, la două zile după ce a fost internat în urma infarctului suferit pe 28 august la meciul de campionat cu FCSB.

„Mircea Rednic a fost externat astăzi de la Spitalul Județean din Arad, acolo unde a fost internat miercuri. În urma unui infarct suferit în timpul jocului cu FCSB, antrenorul nostru principal a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar și de o perioadă de recuperare sub supravegherea medicilor”, se arată în comunicatul clubului UTA.

Tehnicianul în vârstă de 61 de ani a afirmat pentru GSP că îi este recunoscător medicului Cristian Dină și echipei sale și a spus că va ține o dietă strictă.

El a adăugat că de sâmbătă, 2 septembrie, va reveni aproape de jucători, însă va mai dura aproape o lună până când va putea să conducă din nou antrenamentele echipei UTA.

„Merg să-i văd pe băieți, să le zic două, trei vorbe. Apoi, o să văd când revin la antrenamente, nu va dura mult. Doctorii mi-au zis că trei săptămâni trebuie să iau pauză. Asta vreau să fac, fotbal e viața mea”, a mai punctat Rednic.

Mircea Rednic a simțit dureri în piept la partida de campionat UTA-FCSB 2-1 de luni, 28 august. Durerile au persistat, iar două zile mai târziu a mers la spital, unde medicii i-au pus diagnosticul de infarct miocardic.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *