Roskosmos: Rachetele balistice intercontinentale Satan II, care pot transporta focoase nucleare, au fost puse în stare de luptă

Roskosmos: Rachetele balistice intercontinentale Satan II, care pot transporta focoase nucleare, au fost puse în stare de luptă

Şeful agenţiei spaţiale ruse a anunțat vineri că rachetele balistice intercontinentale Sarmat (Satan II) ale ţării, care pot transporta zece sau mai multe focoase nucleare, au fost puse în stare de luptă, a relatat agenţia de presă de stat RIA, potrivit News.ro.

În iunie, Vladimir Putin a anunţat că rachetele Sarmat vor fi desfăşurate pentru serviciul de luptă „în curând”.

Putin a declarat în repetate rânduri, de la începutul războiului din Ucraina, că Rusia este pregătită să folosească toate mijloacele, inclusiv arme nucleare, pentru a-şi apăra „integritatea teritorială”.

Anul trecut, liderul de la Kremlin a declarat că plasează teritoriile confiscate în Ucraina, pe care Rusia le revendică de-acum ca fiind ale sale, sub umbrela nucleară a Moscovei. Dar el a mai spus că Rusia nu are nevoie să recurgă la utilizarea armelor nucleare.

„Sarmat” este un complex de rachete strategice cu o rachetă balistică intercontinentală cu propulsie lichidă din clasa grea, greutatea unei astfel de rachete depăşind 200 de tone.

Sistemul este destinat să înlocuiască rachetele Voevoda aflate în prezent în serviciul forţelor ruse de rachete strategice.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *