Mită de 55 de milioane de dolari, luată de trei ofițeri anticorupție ai FSB. Agenții au fost arestați

Mită de 55 de milioane de dolari, luată de trei ofițeri anticorupție ai FSB. Agenții au fost arestați

Trei ofițeri anticorupție din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) au fost arestați sub acuzația că au acceptat o mită de peste 5 miliarde de ruble (55,2 milioane de dolari), a anunțat luni, 8 ianuarie, agenția oficială rusă de știri TASS, citând o sursă anonimă din cadrul forțelor de aplicare a legii, potrivit The Moscow Times.

“Alexei Tsaryov, Serghei Manyshkin și Alexander Ushakov din cadrul Direcției M a FSB sunt acuzați de o serie de infracțiuni, inclusiv de tentativă de luare de mită în valoare totală de peste 5 miliarde de ruble”, a declarat sursa citată.

Comitetul de Investigații al Rusiei, care investighează infracțiunile majore, derulează o anchetă în acest caz, mai scrie TASS.

Agenția de știri nu a precizat de la cine sunt suspectați ofițerii FSB că au solicitat mita sau când au avut loc infracțiunile.

Manyshkin și Tsaryov au făcut o înțelegere cu anchetatorii, coform relatării TASS, și au fost plasați în arest la domiciliu, după ce au depus mărturie împotriva colegilor lor.

Ushakov a fost arestat preventiv, fiindu-i aduse acuzații suplimentare, precum cea de organizare a unui grup infracțional, acuzații care prevăd o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

FSB nu a comentat public arestarea agenților săi.

TASS notează că Direcția M a FSB, principalul serviciu secret rus, a fost creată în 1999-2000 pentru a desfășura activități de contrainformații și pentru a combate corupția din agențiile de aplicare a legii, sistemul judiciar și serviciile de urgență din Rusia.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *