Mitroi din Valu a spălat un bazin la conac și a inundat comuna

Mitroi din Valu a spălat un bazin la conac și a inundat comuna

Buimăciți de sloganul de campanie “Vine Valu’”, vânturat pe toate rețelele de socializare săptămâna trecută, locuitorii comunei constănțene Valu lui Traian au sesizat telefonic redacția ziarului online Antimafia.ro. Oamenii locului reclamau o posibilă revărsare hidrologică. Ne-am deplasat de urgență la Valu să rezolvăm enigma și am dat de urma posibilului „potop“.

Într-adevăr, pe sub poarta unui imens domeniu situat în strada Hasancea, la nr. 53, apa potabilă gestionată de Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța (S.C. RAJA S.A.) curgea în valuri. Șuvoiul inunda șoseaua de-a latul, în punctul cunoscut de vălureni ca Moara, silind șoferii să încetinească pentru a nu derapa pe pelicula lichidă. Apa, scumpa de ea ( presa locală susține că abonații RAJA plătesc una dintre cele mai scumpe ape din țară), se scurgea peste drum, direct în canalizarea comunei.

 

După cum se vede în imagini, am mers pe firul apei și am descoperit că sursa potopului era pe proprietatea primarului Florin Mitroi, care, ca orice baron care se respectă,  și-a sudat blazonul “FMF” pe poartă. Localnicii ne-au indicat unde se află “conacul” primarului.

Florin Mitroi locuiește în inima comunei Valu, într-o modestă hacienda, întinsă  pe  6,5 hectare. 

Și uite așa, după spusele angajaților acestui Noe vălurean, Mitroi “a spălat un bazin” la conac și a inundat comuna. Ce s-ar întâmpla oare dacă acest exemplu de “excelentă în administrație”, cum este recomandat de șefii peneleului, Florin Mitroi și-ar curăța toate bazinele de pe vasta sa proprietate ? Ar inunda județul ?

Dacă știe șefu’ de inundație, totul e în regulă !

Un dialog absurd a început imediat ce angajații primarului ne-au bunghit la poarta moșiei. Discuția o puteți urmări și în înregistrarea audio/video atașată acestui material.

Paznic : Alooo! Ce căutați acolo ?

Jurnalist : Curge apa !

Paznic : Curge apa ?

Jurnalist : Da ! Curge apa.

Paznic : Aha !

Jurnalist : Spuneți-i domnului Florin Mitroi să oprească apa !

Paznic : Da. Da. Lăsați că știe.

Jurnalist : Să nu-l sun ? Îl sunați dumneavoastră ?

Paznic : Da. Da. Sunt eu în curte. N-aveți….Lăsați așa.

Jurnalist : S-a spart ceva ? Ce s-a întîmplat ?

Paznic : Nu. Nu. S-a spălat un bazin.

Jurnalist : A spălat un bazin dl. Mitroi.

Paznic : E apă curată.

Jurnalist : Bine. Știe dl. Mitroi, da ?

Paznic : Da. Da. Stați liniștit.

Jurnalist : Deci totul e în regulă. Dacă știe dl. Mitroi, nu-i mai zic.

Paznic : Totul e-n regulă, stați liniștit.

Jurnalist : Bine, bine. La revedere !

 

Noe de la Valu, stăpân pe apă și canal în 7 județe

Ironia sorții face ca primarul Mitroi să fie, printre altele, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța (ADIACC) și președinte al Consiliului Director al aceleiași asociații care. Practic, după cum spun cunoscătorii, omul avizează politica prețului la apă în circa 70 de localități din șapte județe. Specialiștii afirmă că orice creștere de tarif în domeniu trece numai cu avizul lui Mitroi, care ar controla și contractele companiei RAJA S.A. Constanța. Gurile rele spun că, datorită influenței sale, apometrele moșiei din Valu nu ar fi fost niciodată verificate. De pe site-ul ADIACC aflăm că: “ a fost înființată în anul 2009, în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia.”

Având în vedere că este pretendent la șefia Consiliului Județean, la alegerile locale care urmează, ne întrebăm dacă, nu cumva, “potopul” este strategia reală de dezvoltare zonală propusă de candidatul Mitroi pentru județul Constanța.

E.O.O.

 

 

 

 

 

 

 

 

The post Mitroi din Valu a spălat un bazin la conac și a inundat comuna appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *