Mitropolitul Ardealului, Pastorală. Să nu lăsăm să ne fie umbrită bucuria

RMAG news

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, arhiepiscop al Sibiului, îi îndeamnă pe credincioşi, în Pastorala de Paşte, să se bucure de Învierea lui Hristos, pentru că „este nădejdea noastră cea mare”.

„Aceasta este noaptea şi ziua Învierii Domnului, ziua veşnică a Învierii Sale pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea, ziua în care ne îndulcim de dragostea şi lumina pe care ni le-a dat nouă Preabunul nostru Stăpân. Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic, căci ea este nădejdea noastră cea mai mare. Toate greutăţile le vom birui prin Hristos cel Înviat din morţi, Care este Hrana noastră veşnică, întru Care ne întărim. În această biruinţă credem că vom trece peste toate încercările vieţii acesteia, vom dobândi încă din această lume lumina Sa cea cerească, cântând de-a pururi în inimile noastre imnul biruinţei creştine asupra păcatului, asupra diavolului şi a morţii: ‘Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le!’ „, spune ierarhul în Pastorală.

Lumina Învierii ne face pe fiecare „apostoli şi ucenici ai Celui Înviat”, mai arată mitropolitul Ardealului.

„Această lumină pe care o purtăm cu toţii astăzi ne face şi pe noi apostoli şi ucenici ai Celui Înviat şi ne obligă să ne schimbăm vieţile, ne cheamă să umblăm întru lumină, să fugim de întunericul patimilor şi al păcatelor, să ieşim de sub stăpânirea întunericului, din împărăţia celui rău şi să facem trecerea noastră – Pesahul nostru – cu Hristos spre lumina dragostei Sale. Să nu uităm că El ne pregăteşte la Sfânta Liturghie mereu cina bogată a dragostei Sale, în care ne umplem de puterea Învierii Lui pentru a putea să ne luptăm cu toate greutăţile şi necazurile acestei lumi. ‘Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!’ ne spune El mereu când stăm la masă cu El şi ştim că doar prin El, ascultând de poruncile Lui, vom putea trece peste toate încercările viitoare”, a subliniat ÎPS Laurenţiu.

The post Mitropolitul Ardealului, Pastorală. Să nu lăsăm să ne fie umbrită bucuria appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *