Mobilizare de forțe pe teren, după înlăturarea mafiei gunoaielor din Târgu Mureș: utilajele, gata de intervenție. Criza gunoaielor, la final – FOTO și VIDEO

Mobilizare de forțe pe teren, după înlăturarea mafiei gunoaielor din Târgu Mureș: utilajele, gata de intervenție. Criza gunoaielor, la final – FOTO și VIDEO

Marius Secăreanu: “După zilele de mobilizare, deşeurile nu vor mai fi o problemă. Ne angajăm să contribuim la un mediu sănătos şi prosper pentru comunitate”

“Mulţumim locuitorilor din Târgu Mureş pentru susţinerea şi pentru încrederea acordată. După zilele de mobilizare, deşeurile nu vor mai fi o problemă. Însă, nu ne limităm doar la colectarea eficientă a deşeurilor. Am venit aici cu obiectivul clar de a respecta ţintele de colectare şi invităm cetăţenii să devină partenerii noştri în colectarea separată a deşeurilor. Cum? Să colecteze separat plasticul, hârtia, sticla şi metalul, iar deşeurile reziduale şi biodegradabile să le depoziteze separat. Din respect pentru mureşeni, ne angajăm să oferim un serviciu de calitate, de lungă durată, să menţinem curăţenia şi igiena şi să contribuim astfel la un mediu sănătos şi prosper pentru comunitate”, a afirmat reprezentantul Asocierii Polaris M. Holding – Urban Grup Environment, Marius Secăreanu, într-un comunicat de presă.

Disfuncţionalităţile în ridicarea gunoiului la Târgu Mureş şi în celelalte 18 unităţi administrativ-teritoriale cuprinse în zona a 2-a în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide din judeţ au apărut imediat după schimbarea operatorului, în urma licitaţiei, începând cu data de 4 noiembrie 2022.

Ca urmare a faptului că vechiul operator nu a reuşit să respecte graficele de ridicare a gunoiului, în luna decembrie a anului trecut, Adunarea Generală a ADI Ecolect Mureş a decis rezilierea contractului.

Începând cu data de 4 aprilie şi până în momentul atribuirii noului contract de salubrizare, toate cele 19 UAT-uri, inclusiv municipiul Târgu Mureş au rămas fără serviciu de colectare a deşeurilor, cetățenii fiind extrem de afectați de criza gunoaielor.

Zona 2 Mureş este alcătuită din: Municipiul Târgu Mureş, Oraşul Miercurea Nirajului şi comunele Band, Pănet, Mădăraş, Sâncraiu de Mureş, Sântana de Mureş, Cristeşti, Ernei, Sângeorgiu de Mureş, Livezeni, Corunca, Glodeni, Gorneşti, Hodoşa, Vărgata, Eremitu, Bereni şi Măgherani.

Desfășurare de forțe pe teren: utilajele sunt pregătite să intervină

 

 

Frecvența de colectare a deșeurilor în zona 2 Târgu Mureș:

Mediul URBAN:

Puncte de colectare plurifamiliale:

1. Hârtie – separat – de două ori/săptămână;2. Plastic – separat – de două ori/săptămână;3. Metal – separat – de două ori/săptămână;4. Sticlă – separat – o dată/săptămână;5. Biodeșeuri și reziduale – zilnic de luni până sâmbătă;

Gospodării individuale (case):

1. Hârtie – separat – de două ori/lună;2. Plastic -separat – de două ori/lună;3. Metal – separat – de două ori/lună;4. Sticlă – separat – o dată/lună;5. Biodeșeuri și reziduale – o dată/săptămână

Mediul RURAL:

Puncte de colectare plurifamiliale:

1. Hârtie – separat – o dată/săptămână;2. Plastic – separat – o dată/săptămână;3. Metal – separat – o dată/săptămână;4. Sticlă – separat – o dată/lună;5. Biodeșeuri și reziduale – de trei ori/săptămână în comunele: Sangeorgiu de Mureș,Cristesti, Santana de Mureș;6. Biodeșeuri și reziduale – o dată/săptămână în restul comunelor.

Gospodării individuale (case):

1. Hârtie – separat – o dată/lună;2. Plastic – separat – de două ori/lună;3. Metal – separat – de două ori/lună;4. Sticlă – separat – o dată/lună;5. Biodeșeuri și reziduale – o dată/săptămână

Frecvența de colectare și modalitatea de colectare a deșeurilor municipale generate de către utilizatorii non-casnici (similare) vor fi aceleași cu cele aplicate colectării deșeurilor municipale de la utilizatorii casnici.

Pentru utilizatorii non-casnici dotarea cu recipiente corespunzătoare va fi făcută de fiecare utilizator în parte sau de operator (contracost).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *