Limba română ne poate da uneori bătăi de cap, chiar și în cazul unor cuvinte aparent simple. Un astfel de caz este întâlnit și în cazul formelor mostră sau monstră. Dacă nici tu nu ești sigur care este forma corectă, află de unde provine termenul și cum se scrie corect în limba română:
Mostră sau monstră?- cum se scrie corect
Atunci când vine vorba despre un eșantion dintr-un anumit produs, auzim în mod frecvent ambele variante, atât mostră, cât și monstră. Dar care este, totuși, corect?
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, mostră reprezintă un exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora.
Termenul de mostră poate proveni din italiană – mostrare, care înseamnă a artăta sau din neogreacă – mostra.
Așadar, mostră este un substantiv feminin care se referă la o bucată mică sau o porțiune reprezentativă prelevată dintr-un întreg, folosită pentru a demonstra calitățile sau caracteristicile acelui întreg. Poate fi folosit și în contextul unui produs, pentru a ilustra calitatea sau tipul acestuia.
Exemple:
Am primit o mostră gratuită a parfumului pentru a-l încerca înainte de a-l cumpăra.
Am primit o mostră gratuită a noului detergent, pentru a testa eficacitatea sa în îndepărtarea petelor.
Laboratorul a furnizat o mostră din substanța chimică folosită pentru analizele de calitate.
Am primit o mostră din noua colecție de parfumuri, pentru a-mi alege aroma preferată.Sculptorul a prezentat o mostră din roca pe care o va utiliza pentru următorul său proiect artistic..
Înainte de a plasa comanda, am solicitat o mostră a materialului pentru a evalua calitatea acestuia.
Cu toate acestea, chiar mai frecvent decât forma ”mostră”, este folosită varianta ”monstră”, care nu există în limba română.
În concluzie, la întrebarea cum se scrie corect – mostră sau monstră – răspunsul este mostră. Aceasta este singura variantă corectă acceptată în limba română.
Cuvântul mostră are mai multe sinonime: eşantion, model, pildă, probă, specimen, tip.
Vezi cum se scrie corect – corijent sau corigent.
De ce apar greșeli în limba română
Limba română este o limbă complexă, cu reguli gramaticale specifice, flexiuni și excepții. Folosirea incorectă sau schimbarea în sens a unor cuvinte poate duce adesea la confuzii.
Greșelile și confuziile de scriere și exprimare în limba română pot fi atribuite unui amestec de factori, incluzând educația, tehnologia, influențele regionale și contextul socio-cultural.
Conversațiile pe platforme sociale sau în mesaje scurte pot favoriza abrevierile și exprimările greșite, afectând astfel corectitudinea limbii române.
Contextul socio-cultural și stilul de viață contemporan adaugă presiune asupra limbajului. Ritmul rapid al vieții moderne și consumul constant de informații pe diverse media pot influența atenția acordată corectitudinii lingvistice.
De asemenea, schimbările frecvente în programele școlare și calitatea diferită a predării pot influența nivelul de competență lingvistică al elevilor.
Vezi care sunt cele mai frecvente greșeli în limba română.
Despre limba română
Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.
Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române. Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă.
Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române. În schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI.
Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.
Sursă foto – Shutterstock.com
