Pe 4 aprilie, la a 75-a aniversare a NATO, secretarul de Stat Antony Blinken a declarat că „Ucraina va deveni membru NATO”. La summitul NATO din 2023, la Vilnius, aliații au arătat în declarația finală că Ucraina poate adera la NATO în anumite condiții, ceea ce a dus la critici acide ale președintelui Volodimir Zelenski, nemulțumit că NATO nu a stabilit un calendar limpede. Acum, secretarul de Stat al SUA a mai turnat puțin gaz pe foc cu declarația sa, mai cu seamă că ea vine după ce președintele Franței a vorbit despre perspectiva trimiterii unor trupe NATO în Ucraina, iar, mai recent, ministrul de Externe al Estoniei a declarat că aproape toate statele NATO au personal militar în Ucraina, fie el și cu misiuni de antrenament sau informative.
Întâlnirea de pe 4 aprilie de la Bruxelles a urmărit stabilirea unui cadru multianual pentru susținerea financiară a Ucrainei – 100 de miliarde de dolari pentru cinci ani. Secretarul general Jens Stoltenberg a declarat ca orice întârziere a ajutorului poate avea consecințe pe câmpul de luptă. ”Trebuie să ne bazăm mai puțin pe contribuții voluntare și pe ajutoare pe termen scurt pentru Ucraina și să ne bazăm mai mult pe angajamente multianuale. Motivul pentru care facem asta este că situația de pe câmpul de luptă este gravă. Vedem cum Rusia înaintează și vedem cum încearcă să câștige acest război doar așteptându-ne retragerea”.
Ce înseamnă angajamentul unui ajutor multianual de 100 de miliarde de dolari? Înseamnă transfer de fonduri și arme vreme de cinci ani, din partea tuturor statelor NATO, indiferent de schimbările politice (vizată în primul rând este potențiala victorie a lui Donald Trump în SUA), prin alegeri democratice, ce pot avea loc în aceste state. NATO, alianța democrațiilor liberale, prin vocea secretarului său general care nu a fost ales în această funcție prin votul electoratului, arată că vrea să devină o alianță independentă de voința politică.
Acest nou principiu al susținerii Ucrainei mai poate însemna și ”europenizarea” NATO, câtă vreme se vorbește despre o contribuție americană de 16 miliarde de dolari din totalul de o sută, mult sub procentul actual al SUA în susținerea Ucrainei și în cheltuielile militare NATO. Unii ziariști americani consideră că acesta este semnul apropierii unei retrageri mult așteptate a SUA din Europa și al unei pivotări mult mai puternice către Asia, mai cu seamă dacă alegerile prezidențiale vor fi câștigate de Donald Trump.
Diplomații spun că discuția despre finanțarea Ucrainei pe termen mediu este la un nivel incipient și că exista reticențe (în primul rând din partea Ungariei) și temeri că un proiect de finanțare a Ucrainei pe cinci ani este o nouă provocare a Rusiei.
Încotro merge NATO? Mai are ceva în comun cu alianța care a menținut un echilibru global în timpul războiului rece, ferind lumea, Europa în primul rând, de un conflict major?
Pe 3 aprilie, profesorii John J. Mearsheimer și Anatol Lieven și venerabilul Jack Matlock (ambasadorul SUA în URSS la momentul încheierii războiului rece) au încercat să răspundă la aceste întrebări, atrăgând atenția asupra pericolelor la care se expun NATO și Vestul în acest moment.
SUA nu ar fi ajutat Ucraina mai mult, dacă ar fi fost membră NATO
Jack Matlock: Rolul NATO s-a schimbat mult și cred că mult din ceea ce auzim despre NATO este eronat. În primul rând, ni se spune că, dacă vom avea noi membri NATO, cum sunt Finlanda și Suedia, asta va întări forța Americii. Cred că lucrurile stau invers. De fiecare dată când o țară asigură securitatea alteia se adaugă vulnerabilități și nu o forță suplimentară. Iar când asta se întâmplă pe fondul confruntărilor din Ucraina, situația devine periculoasă și deloc în interesul acestor țări. Apoi, ni se spune că Tratatul NATO obligă SUA să pornească la război în apărarea țărilor ce ar fi atacate. Tratatul nu spune asta, ci arată că statele membre vor interveni cu toate mijloacele pe care le consideră necesare. Nu trebuie neapărat să fie război. În al treilea rând, Ucraina nu este membră NATO, însă tot ceea ce SUA fac în Ucraina acum este ca și cum Ucraina ar fi membră NATO. Chiar dacă Ucraina ar fi fost membră NATO, este puțin probabil ca SUA să fi ajutat Ucraina mai mult decât o fac acum în fața Rusiei. Ucraina este tratată ca membra de facto a NATO. În ultimul rând, ceea ce sperie Rusia în acest moment nu sunt garanțiile din Articolul 5 al Tratatului NATO, ci amplasarea bazelor militare americane în aceste țări. Când discutam despre asta, în anii 1990, cu ambasadorul rus la Washington, care îmi era bun prieten și cu care am negociat în timpul Războiului Rece, el spunea ca Moscovei nu îi pasă de garanțiile de securitate NATO, ci de bazele militare SUA. Acum, America livrează în Ucraina arme, instructori, informații. Cred că este foarte periculos. Iar toate acestea nu trebuie privite doar în contextul conflictului dintre NATO și Rusia, ci în contextual unei lumi în care SUA furnizează arme pentru un genocid în Gaza, în care marina SUA vorbește despre un război iminent cu China. Și când vorbim despre Rusia și China, vorbim despre puteri nucleare care sunt la paritate cu SUA, iar în războiul cibernetic sunt cel puțin la fel de avansate. Cred că este foarte periculos pentru securitatea SUA și a lumii să continuam o asemenea politică.
Moscovei nu îi pasă de garanțiile de securitate NATO, ci de bazele militare SUA, Jack Matlock
Strategia îndesatului extinderilor pe gâtul Rusiei
Mearsheimer: Extinderea NATO din anii 1990 s-a produs într-un moment în care Rusia era foarte slăbită și nu a urmărit îndiguirea unei Rusii foarte slăbite, ci extinderea unei zone a păcii care în acel moment se limita la vestul Europei. Rușii au protestat de la bun început, însă erau prea slăbiți pentru a opri extinderea NATO. Prima extinderea a fost în 1999, rușii s-au opus, însă noi le-am băgat-o pe gât. A doua extindere a fost în 2004 și le-am îndesat-o pe gât. În aprilie 2008, când le-am spus că Georgia și Ucraina vor deveni membre NATO, rușii au protestat și au spus că asta este o amenințare existențială și că se vor opune, dar noi am gândit că le vom băga pe gât și această extindere. Asta făcusem până atunci. Însă în august 2008 a izbucnit un război în Georgia. Ne așteptam ca administrația SUA și cele care au urmat să înțeleagă că extinderea spre est a NATO va duce la un război in Ucraina, la fel ca în Georgia. Însă nu s-a întâmplat așa – am continuat și am dublat miza chiar. În decembrie 2021, cu două luni înainte de invazia în Ucraina, rușii au semnalat că vor un acord prin care să evite războiul, însă noi le-am spus că vrem să aducem Ucraina în NATO și am transformat-o într-un membru de facto. I-am ignorat pe ruși și am considerat că le mai putem îndesa pe gât încă o extindere. Iar, în cazul în care ar fi izbucnit un război, am considerat că îi putem îngenunchea pe ruși prin sancțiuni și folosind armata ucraineana pentru a-i slăbi sau chiar a-i înfrânge. Însă acum suntem în situația în care NATO și SUA vor pierde, iar Rusia va câștiga.
Rodul lașității și conformismului experților
Anatol Lieven: Situația de acum își are originile în orgoliul Vestului din anii 1990. Atunci s-a produs o foarte ciudată amnezie în gândirea occidentală în general. În timpul Războiului Rece, simpla sugestie că NATO și SUA ar recurge la un plan care ar duce, în viitor, ipotetic doar, la alungarea flotei ruse din Sevastopol și înlocuirea ei cu flota SUA ar fi fost considerată de aproape toți analiștii (cu excepția celor mai înfocați și iraționali) drept o cale sigură către războiul nuclear. Acesta ar fi fost consensul din anii 1980. Un asemenea scenariu trebuia evitat cu orice preț. Însă acest scenariu a devenit cumva noua normalitate în gândirea occidentală. Este produsul unei amnezii istorice, al declinului studiilor istorice în SUA, este produsul lașității și conformismului experților în studii ruse. Cei din urmă știau ce consecințe dezastruoase ar avea extinderea NATO în Ucraina, însă, odată ce s-a manifestat consensul în NATO și în guvernele vestice, ei au început să spună în public lucruri total diferite. Această atitudine are mult de-a face cu banii și finanțarea. Think tankurile din Marea Brotanie nu au nicio dezbatere despre politica NATO față de Rusia. Sunt dezbateri despre tactică, dar niciuna despre utilitatea extinderii NATO, iar asta se datorează dependenței acestor organizații de finanțarea din partea guvernului – de la Ministerul Apărării și din partea SUA.
Lipsa dezbaterilor se datorează dependenței think tankurilor de finanțarea de la Ministerului Apărării și din SUA, Anatol Lieven
NATO confirmă regula de fier a birocrației. Instituțiile create cu un anumit scop ajung să aibă ca scop propria lor supraviețuire și vor încerca să creeze exact condițiile care să le permită supraviețuirea. O alianță defensiva va tinde să creeze amenințările împotriva cărora să-și apere membrii, așa cum avertiza un diplomat rus în anii 1990. La fel acționează și serviciile secrete – dacă nu există o amenințare, vor încerca să o genereze.
O mare operațiune de propagandă și capcanele ei
În paralel, în anii 1990 am asistat la o uriașă propagandă a NATO si a guvernelor statelor membre, finanțată cu fonduri uriașe, pentru a opri orice dezbatere pe marginea extinderii NATO și a promova discursul NATO. Extinderea a fost prezentată ca fiind lipsită de riscuri și de costuri. După războiul din Georgia din 2008, l-am întrebat pe un ofițer NATO de la Bruxelles dacă Alianța se pregătise pentru eventualitatea unui asemenea război, în cazul aderării Georgiei. Răspunsul a fost că nu a fost gândit un asemenea plan, pentru că, odată ce extinderea NATO a fost prezentată publicului ca fiind lipsită de costuri și de riscuri, dacă cineva de la cartierul general NATO ar fi vorbit despre riscurile unui război cu Rusia, ar fi fost considerat un oponent al extinderii (decisă de secretariatul general și dictată de SUA și Marea Britanie) și ar fi fost trimis acasă cu o mare pată pusă pe cariera și imaginea sa. Asta spune mult despre disfuncționalitățile gândirii strategice NATO. Până la urmă, NATO le-a arătat cetățenilor occidentali că extinderea nu este lipsită de riscuri și costuri, dar le spune că acest lucru nu se datorează NATO – asta este minciuna pe care o propagă Stoltenberg când spune că războiul din Ucraina nu are a face cu extinderea NATO. Alianța dorește astfel să creeze în rândul cetățenilor dorința de a-și suma riscuri și mai cu seama de a cheltui bani. Guvernele au acceptat să fie speriate pe principal sfatului senatorului Arthur Vandenberg pentru secretarul de Stat Dean Acheson, la începutul războiului rece – exagerarea uriașă a amenințării ruse, o amenințare care acum abia există. Însă publicul din Vest nu simte că este război cu Rusia și nici nu va fi. Având în vedere cât de solicitate sunt bugete țărilor membre și stagnarea economică din Europa, este puțin probabil că acest public își va dori să intre în război cu Rusia. Pe scurt, pentru a trece peste situația infantilizării Europei în timpul Războiului Rece, pentru a elimina neîncrederea Europei că se poate apăra singură, NATO a creat o amenințare retorică, iar acum nu se mai poate ridica la nivelul propriilor vorbe.
Trebuie o structură care să protejeze toată lumea, nu care sa profite de slăbiciuni
Jack Matlock: Problema este că acum ni se spune că, dacă Putin reușește în Ucraina – ei nu definesc ce înseamnă asta –, va începe imediat să atace Europa de Est. Nu există nicio dovadă în sprijinul acestei afirmații. Ni se mai spune că Rusia are un sistem autoritar și vor să le impună tuturor un sistem autoritar. Este o prostie absolută, sistemul autoritar este chestiunea lor internă și nu le pasă ce fel de guvernare avem câtă vreme nu-i amenințăm. Rusia nu mai are acum agresivitatea ideologică din perioada comunistă. O altă greșeală pe care am făcut-o extinzând NATO este că am ieșit, rând pe rând, din toate acordurile pentru neproliferarea nucleară din timpul Războiului Rece.
În timp ce negociam reunificarea Germaniei, i-am spus președintelui Gorbaciov ca nu va fi nicio extindere a NATO . Acum se spune că nu există o asemenea înțelegere, că nu este înscrisă în niciun tratat, însă a fost o înțelegere folosită în timpul reunificării Germaniei nu numai de către SUA, ci și de Germania și Marea Britanie. Îmi amintesc o negociere în care Gorbaciov a spus că, ”dacă extindeți NATO, va trebui să ne luați și pe noi”. Cu alte cuvinte, aveam nevoie de o structură de securitate care să protejeze pe toată lumea, în locul uneia care să profite de situația Rusiei, care rămăsese cu jumătate din populația URSS și cu o armată dezorganizată, cu teama că armele nucleare vor ajunge în alte state. Este un pericol care persistă și, dacă guvernul Rusiei va fi înlăturat într-un fel sau altul, acesta este un pericol pentru întreaga lume.
Suntem condamnați la o competiție de securitate cu Rusia
John J. Mearsheimer: Cred că situația s-a inversat; lumea vede că rușii avansează și că Rusia va câștiga acest război. Este discutabil ce înseamnă acest lucru, dar este limpede că ucrainenii nu vor câștiga acest război. Nu vor recupera teritoriile pierdute, ba ar putea pierde noi teritorii. Va fi o lovitură gravă pentru reputația NATO. Întrebarea este ce va face Vestul în această situație? Până acum am vorbit despre îngenuncherea Rusiei, dar acele zile s-au dus. Vom pierde și va fi un conflict înghețat. Ce vom face în aceste condiții? Opinia mea este că SUA și NATO vor continua să încerce să le creeze probleme rușilor, să le submineze poziția în Ucraina, iar Rusia va replica creând probleme în Ucraina, pentru a o menține la un nivel disfuncțional, vor face orice pentru a crea probleme în Europa și în relația transatlantică. Cred că sunt condamnați să avem o competiție de securitate intre Rusia, Vest și Ucraina pe termen mediu. Decizia de a aduce Ucraina in NANTO a fost dezastruoasa si e greu de calculate cate pagube a produs si va mai produce aceasta decizie prosteasca.
”Nu vor recupera teritoriile pierdute, ba ar putea pierde noi teritorii. Va fi o lovitură gravă pentru reputația NATO”, John J. Mearsheimer
Iluzia victoriei totale ne îndepărtează de o pace rezonabilă
Anatol Lieven: Vestul a intrat într-o rivalitate totală cu Rusia. Oriunde există influență rusă, ea trebuie să fie combătută, inclusive în situații absurde, precum în Siria sau în Africa de Vest, unde teroriștii islamiști se bucură că dușmanii lor se luptă între ei.
Ca istoric, am încercat să le transmit tuturor, inclusiv ucrainenilor, că, dacă încetarea focului și neutralitatea ar interveni pe actualele linii ale frontului, ar fi o victorie în termeni istorici pentru Ucraina. 80% din Ucraina ar rămâne independentă, nu ar adera la NATO, dar ar putea adera la UE și ar fi profund anti-rusă. Asta ar fi o înfrângere pentru Rusia. Însă șeful diplomației UE, Josep Borrell, a reafirmat, săptămâna aceasta, sprijinul total al UE pentru planul de pace în zece puncte al Ucrainei, care nu este un plan de pace, ci prevede retragerea completă a Rusiei, reparații, procese pentru crime de război, ceva ce nu se poate obține decât prin înfrângerea totală a Rusiei, iar asta nu se va întâmpla. Din nou, ne-am ales o poziție retorică legată de o victorie completă pe care nu o putem obține, iar astfel am făcut infinit mai grea o pace în termeni rezonabili și riscăm o înfrângere gravă a NATO și o victorie mai mare a Rusiei decât se întrezărește acum.
Politica externă a SUA din ultimii 30 de ani pare să fi fost concepută de un comitet secret de bătrâni super-inteligenți care se întâlnesc într-o peșteră din China, Anatol Lieven
Dacă aș fi un adept al teoriei conspirației, as spune că mare parte din politica externă a SUA din ultimii 30 de ani a fost concepută de un comitet secret de bătrâni super-inteligenți care se întâlnesc într-o peșteră din China. Pentru că este evident că situația din Orientul Mijlociu și Ucraina aduce beneficii uriașe numai și numai Chinei.
Cu cât Europa va cotiza mai mult, cu atât divergențele din NATO vor fi mai mari
John J. Mearsheimer: Dacă ne uitaă la politica externă a SUA, observăm că prioritatea este Asia de Est, Orientul Mijlociu și apoi Europa, cu Ucraina. Dacă analizăm bine, Europa este pe locul al treilea. SUA consideră că marele rival, egal ca putere, este China, nu Rusia. Apoi, apropierea SUA de Israel este fără precedent în istorie. Ucraina nu are nicio șansă să fie privilegiată în detrimentul Israelului. Israelul este numărul doi, poate chiar numărul unu pe lista priorităților. Faptul că Europa și NATO sunt pe locul al treilea înseamnă că SUA nu vor mai putea juca același rol pe care l-au jucat în Europa și le vor cere aliaților să facă mai mult. Aliații vor trebui să încerce să facă mai mult pentru a gestiona problema Rusiei pe care ei înșiși au creat-o. Vom ajunge astfel la niște probleme grave în ceea ce privește acțiunea colectiva. Cheltuielile mici pentru apărare ale Europei și implicarea masivă a SUA au scutit NATO de o mulțime de probleme specifice unei alianțe. Pe măsură ce SUA se vor concentra în alte zone și pe măsură ce aliații europeni vor avea o miză și cheltuieli mult mai mari, vor apărea divergențele între ei, iar Rusia va face totul pentru a profita de pe urma oricăror tensiuni în NATO. Iar aliații încep să se lupte deja între ei, dacă ne uităm la relațiile franco-germane, care sunt proaste acum. Aș spune că viitorul NATO ca instituție nu este deloc roz. NATO nu va dispărea, va exista pentru mult timp, iar relațiile dintre NATO, Ucraina și Rusia vor fi groaznice pe termen mediu. Dar NATO va fi o alianță ineficientă față de ceea ce a fost.
Cheltuielile mici pentru apărare ale Europei și implicarea masivă a SUA au scutit NATO de o mulțime de probleme specifice unei alianțe, John J. Mearsheimer
Apărarea democrației de „trădători” si „oamenii Rusiei” – pericolul noul macartism
Anatol Lieven: Mă îngrijorează tendința din SUA și Europa de a asocia o serie de forțe politice și tendințe politice interne cu inamicul rus. Aici nu mai poate fi vorba despre vreo dezbatere privind interesul unei țări sau al alteia. Nu, aici vorbim direct despre trădători, despre o coloană a cincea. Da, este legitimă teama de o formă a autoritarismului rus sau față de ceea ce, într-un limbaj isteric, numim fascism rus. Însă viziunea maniheistă de mai sus ne poate conduce la tendințe periculoase în politica internă. Totul poate fi prezentat ca necesitatea de a apăra democrația liberală, însă poate duce la adoptarea unor politici interne foarte iliberale și se poate ajunge la o spirală vicioasă a radicalizării și a tulburărilor interne. Dacă adăugăm epuizarea bugetelor naționale, în special în Europa, situația devine și mai gravă. Este un alt motiv pentru care ar trebui să ne dorim o reducere a tensiunilor cu Rusia și a conflictului din Ucraina.
Totul poate fi prezentat ca necesitatea de a apăra democrația liberală, însă poate duce la adoptarea unor politici interne foarte iliberale și se poate ajunge la o spirală vicioasă a radicalizării și a tulburărilor interne, Anatol Lieven
Ministrul de Finanțe al Germaniei (al cărui partid liberal a scăzut la sub 5% în sondaje) și premierul Danemarcei au vorbit nu numai despre înghețarea cheltuielilor sociale pentru a putea finanța războiul din Ucraina, ci și despre înghețarea subsidiilor pentru industrie, iar asta într-o perioadă în care același război din Ucraina duce la dezindustrializarea Europei. În Marea Britanie, ajutorul pentru Ucraina, de 5 miliarde de lire sterline, care este patetic de mic față de cel american, este egal cu suma de care ar avea nevoie Sistemul Național de Sănătate pentru a redeveni eficient. Acestea sunt situații care vor produce mari sciziuni în Europa. Când adăugăm discursul despre trădătorii care s-ar afla prinre noi și coloana a cincea, se poate ajunge la niște direcții foarte periculoase pentru politica europeană și cea americană.
The post NATO 75: amnezie istorică și mult conformism appeared first on Cotidianul RO.
