NATO avertizează statele membre că „prea multe formalități birocratice” îngreunează deplasarea trupelor în Europa. „Nu mai avem timp”

NATO avertizează statele membre că „prea multe formalități birocratice” îngreunează deplasarea trupelor în Europa. „Nu mai avem timp”

Alianţa Nord-Atlantică a avertizat țările membre că această dificultate logistică este o problemă care ar putea duce la importante întârzieri în cazul în care ar izbucni un conflict cu Rusia, potrivit Agerpres.

„Nu mai avem timp. Ceea ce nu facem pe timp de pace nu va fi gata în cazul unei crize sau al unui război”, a declarat şeful comandamentului logistic JSEC al NATO, general-locotenentul Alexander Sollfrank, într-un interviu publicat joi de Reuters.

Comandamentul comun de sprijin şi abilitare al NATO (JSEC) din oraşul Ulm, situat în sudul Germaniei, a început să funcţioneze în 2021. Sarcina sa este de a coordona transferul rapid de trupe şi tancuri pe continent, precum şi pregătirile logistice, cum ar fi depozitarea muniţiilor pe flancul estic al Alianţei.

Ca urmare a invaziei Moscovei în Ucraina în 2014, crearea JSEC reflectă evaluarea conform căreia NATO, după decenii de detensionare în urma Războiului Rece, trebuie din nou să fie pregătită pentru un război în Europa care ar putea izbucni în orice moment.

Cu toate acestea, sarcina de a desfăşura rapid forţe de mărimea unei divizii de aproximativ 20.000 de soldaţi, precum şi de a avea la dispoziţie muniţie, combustibil, piese de schimb şi provizii, a devenit mai dificilă după Războiul Rece.

În timp ce, în trecut, trupele NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia se aflau faţă în faţă mai ales în Germania, Alianţa s-a lărgit de atunci cu aproximativ 1.000 de kilometri spre est, extinzând lungimea flancului estic al NATO la aproximativ 4.000 de kilometri în total.

„Extinderea spaţiului, faptul că nu toate forţele sunt pe poziţii avansate, înseamnă că Alianţa va trebui să mute rapid trupele din bazele lor în locul potrivit pe flancul estic”, a precizat Sollfrank, adăugând că o astfel de operaţiune necesită pregătire.

Aşa cum stau lucrurile în prezent, forţele NATO trebuie să treacă printr-o varietate de reglementări naţionale, de la preavizul necesar înainte de expedierea muniţiilor până la lungimea permisă a convoaielor militare şi profilaxia bolilor.

Sollfrank a declarat că şi-ar dori un „Schengen militar”, o zonă de liberă trecere militară asemănătoare zonei politice Schengen, care permite libera circulaţie în cea mai mare parte a UE.

NATO nu trebuie să permită Kremlinului să facă o eroare de calcul, dând impresia că Moscova ar putea avea o şansă de a câştiga pentru că Alianţa nu este pregătită, a avertizat el.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *