Nava spaţială fără echipaj a lui Elon Musk s-ar fi pierdut în spaţiu, la câteva minute de la decolare

Nava spaţială fără echipaj a lui Elon Musk s-ar fi pierdut în spaţiu, la câteva minute de la decolare

Racheta a decolat de la centrul de lansare Starbase al companiei lui Elon Musk, lângă Boca Chica, în Texas, zburând la aproximativ 55 mile (90 km) deasupra solului, într-un zbor planificat să dureze 90 de minute în spaţiu, transmite Reuters, citat de news.ro.

 

Probleme au început imediat după decolare, când una dintre treptele inferioare ale rachetei a explodat deasupra Golfului Mexic.

 

Propulsorul principal al Starship a continuat să se deplaseze spre spaţiu, dar, la aproximativ 10 minute de la începutul zborului, o transmisiune live a companiei a spus că centrul de control al misiunii SpaceX a pierdut brusc contactul cu vehiculul.

 

”Am pierdut datele din a doua etapă… credem că s-ar putea să fi pierdut a doua etapă”, a spus gazda transmisiunii live de la SpaceX, John Insprucker.

 

Este a doua lansate ratată a Starship, după cea din aprilie, când zborul a fost și mai scurt, de doar patru minute.

Obiectivul principal al zborului de testare a fost acela de a ridica nava de pe sol şi în spaţiu, dar ambiţia SpaceX este de a produce o navă spaţială mare, multifuncţională, capabilă să trimită oameni şi mărfuri înapoi pe Lună, mai târziu în acest deceniu şi, în cele din urmă, pe Marte.

Musk – fondatorul, directorul general şi inginerul şef al SpaceX – consideră, de asemenea, că Starship va înlocui în cele din urmă racheta Falcon 9 a companiei drept piesa centrală a afacerii sale de lansare, care transportă deja majoritatea sateliţilor din lume şi alte încărcături utile comerciale în spaţiu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *