NEUTRII MERG SPRE DREAPTA: Partidul antimigrație al Elveției câștigă alegerile parlamentare, ecologiștii înregistrează cel mai mare regres

NEUTRII MERG SPRE DREAPTA: Partidul antimigrație al Elveției câștigă alegerile parlamentare, ecologiștii înregistrează cel mai mare regres

Dreapta populistă din Elveţia este marea câştigătoare a alegerilor legislative de duminică, cu 29,2% din voturi, pe fondul unei crize europene a migraţiei şi a unei reapariţii a riscului de atacuri teroriste în Europa, potrivit primelor proiecţii, relatează AFP, citat de News.ro.

„Este o mare satisfacţie“, a reacţionat Céline Amaudruz, vicepreşedinta Partidului Popular Elveţian (SVP), în platoul televiziunii publice elveţiene RTS.

Primele proiecţii ale rezultatelor arată o consolidare a SVP, care a făcut campanie împotriva „imigraţiei în masă“, cu mult în faţa socialiştilor (SP), al doilea partid din camera inferioară a parlamentului.

SVP a crescut cu cu 3,4 puncte procentuale peste scorul din 2019, ajungând la 29,2%, în timp ce socialiștii au obținut puţin peste 17% din voturi, cu 0,4 puncte procentuale peste rezultatul de acum patru ani, potrivit Agerpres.

Ecologiștii, în scădere cu 4,1 puncte procentuale

Această proiecţie mai arată că Le Centre şi Liberalii-Radicali (PLR) se luptă pentru locul al treilea, cu aproximativ 14,5% din voturi, în timp ce Verzii coboară la 9,1%, iar liberalii la 7,1%.

„Este o dezamăgire“, a reacţionat Nicolas Walder, vicepreşedinte al Verzilor, subliniind că „este vorba de aproximativ două treimi din valul ecologist“ al alegerilor din 2019 care s-a estompat, când au obținut cu 4,1% mai multe voturi.

„Cred că populaţia a fost condusă spre alte priorităţi“, cum ar fi puterea de cumpărare şi insecuritatea, a spus el. „Sunt multe războaie în desfăşurare şi există o întoarcere spre identitate“.

Elveția, țară cu aproximativ 8,8 milioane de locuitori, îşi reînnoieşte cei 200 de deputaţi în Consiliul Naţional (camera inferioară) prin reprezentare proporţională şi cei 46 de senatori în Consiliul Statelor (camera superioară) prin vot majoritar.

La 13 decembrie, toţi parlamentarii vor alege cei şapte membri ai Consiliului Federal (guvernul), în care primele patru partide îşi împart cele şapte portofolii ministeriale. Având în vedere sondajele, Verzii au puţine şanse de a obţine un prim loc.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *