Niciun spital din Fâșia Gaza nu mai are combustibil, anunță Hamas. 12 spitale și 32 de centre medicale au fost deja „scoase din funcțiune”

Niciun spital din Fâșia Gaza nu mai are combustibil, anunță Hamas. 12 spitale și 32 de centre medicale au fost deja „scoase din funcțiune”

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a emis luni, 23 octombrie, o declarație în care afirmă că toate spitalele din Fâșia Gaza au rămas fără combustibil, relatează Sky News.

De asemenea, militanții Hamas au solicitat înființarea unui coridor permanent în regiune pentru a se evita o “catastrofă umanitară”.

“Asediul în desfășurare (al Israelului) a paralizat condițiile umanitare și a provocat penurii grave în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente și medicamente. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate spitalele din Fâșia Gaza au rămas fără combustibil”, a transmis gruparea.

Hamas a criticat cantitatea limitată de ajutoare umanitare care a intrat în Gaza și a îndemnat țările arabe și islamice, precum și Națiunile Unite, să “intensifice eforturile” pentru a deschide un coridor umanitar.

“Fâșia Gaza a fost supusă unui genocid și unor crime împotriva umanității, care, dacă vor continua, vor fi o rușine absolută pentru umanitate”, mai scrie în declarație.

Peste 5.000 de oameni uciși în Gaza până acum

Anterior în cursul zilei de luni, Ministerul palestinian al Sănătății din Gaza a anunțat că douăsprezece spitale și 32 de centre medicale nu mai pot funcționa în prezent, din cauza atacurilor israeliene și a epuizării combustibilului, potrivit CNN.

„Spitalele și-au pierdut capacitatea de a-i trata (pe pacienți), iar echipele medicale îi tratează pe pacienți dispunând de capacități foarte limitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului palestinian al sănătății, Ashraf Al-Qudra.

Un al treilea grup de vehicule care transportă ajutoare vitale a intrat luni în Gaza prin punctul de trecere de la Rafah, care leagă Egiptul de enclava asediată, dar grupurile din domeniul ajutorului umanitar avertizează că este nevoie de mult mai mult pentru a reduce criza umanitară tot mai gravă din interiorul Fâșiei.

Bombardamentele israeliene și blocada totală asupra enclavei palestiniene au pus peste 2 milioane de civili în pericol de deshidratare severă și foamete.

Cel puțin 5.087 de persoane au fost ucise în Gaza până acum, după începutul atacurilor israeliene, inclusiv 2.055 de copii și 1.119 femei, potrivit celui mai recent bilanț al Ministerului palestinian al Sănătății. Alte zeci de persoane au fost ucise în bombardamente ale armatei israeliene efectuate în cursul nopții.

Atacurile vin după ce Hamas a lansat raiduri sângeroase asupra Israelului pe 7 octombrie, ucigând cel puțin 1.400 de persoane și răpind alte câteva sute.

Blocada „de o cruzime de nedescris” a Israelului asupra Gaza încalcă dreptul internațional și penal, au afirmat săptămâna trecută experții ONU.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT: „436 de oameni uciși, în ultimele 24 de ore”, anunță Fâșia Gaza, în timp ce Israel spune că a lovit 320 de ținte teroriste

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *