Nicușor Dan: Trebuie să evaluăm preliminar 8.000 de clădiri din București. Azi începem pentru 200 din zona istorică (VIDEO)

Nicușor Dan: Trebuie să evaluăm preliminar 8.000 de clădiri din București. Azi începem pentru 200 din zona istorică (VIDEO)

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că 8.000 de clădiri din oraș vor fi evaluate preliminar și, în funcție de rezultate, unele dintre ele vor fi expertizate și consolidate.

 

Nicușor Dan, despre evaluarea preliminară a clădirilor din București

 

Primarul general a precizat că procedura se referă la 8.000 de clădiri.

„Vrem să luăm toate clădirile din București care au o anumită înălțime și o anumită vechime și să facem foarte repede o evaluare preliminară astfel încât să știm unde să ducem banii pentru expertiza propriu-zisă și pentru consolidarea propriu-zisă, pentru ca să avem un plan de acțiune pe mai mulți ani de acum încolo. Vorbim în București de 8.000 de clădiri”, a declarat Nicușor Dan, miercuri, într-o conferință de presă.

„Asta nu înseamnă că toate au risc seismic. Asta înseamnă că, conform legii, trebuie să le evaluăm preliminar și, în funcție de ele, să vedem la care dintre ele vom face expertiza propriu-zisă”, a explicat edilul.

 

Nicușor Dan: Azi începem pentru 200 de clădiri din zona istorică

 

„Azi începem pentru 200 de clădiri din zona istorică. Este un proiect-pilot. În funcție de el, o să vedem care sunt dificultățile pe care le găsim pe parcurs și să continuăm pentru restul imobilelor din București”, a continuat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *