Ninsoarea a provocat probleme pe drumurile din România: Se circulă în condiții de iarnă în patru județe

Ninsoarea a provocat probleme pe drumurile din România: Se circulă în condiții de iarnă în patru județe

Pe mai multe drumuri din judeţele Buzău, Iaşi, Maramureş şi Mureş se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire, iar circulația se desfășoară în condiții de iarnă, dar fără a fi necesară impunerea de restricții, a transmit Centrul Infotrafic din Poliția Română în actualizarea de la ora 07.00.

În ciuda ninsorii, nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier.

„Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, A4 Ovidiu-Agigea, A1 Sibiu-Deva și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil uscat, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse”, precizează Infotrafic.

Poliția recomandă șoferilor „să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen”.

De asemenea, poliția amintește că este obligatorie echiparea cu cauciuri de iarnă pentru a circula pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

O bandă din DN2 blocată de proteste

Circulația rutieră în apropiere de București este afectată de protestele transportatorilor și fermierilor, care au intrat în a patra zi.

„Pe DN 2, în localitatea Afumaţi, la limita cu oraşul Voluntari, în judeţul Ilfov, traficul rutier se desfăşoară normal pe sensul de mers către Urziceni, iar pe sensul de mers către Capitală este în continuare restricţionată banda nr. 1, din cauza autovehiculelor parcate ale protestatarilor”, menționează Infotrafic.

Zeci de camioane, autovehicule ale unor firme de transport şi utilaje agricole sunt staționate în apropiere de Capitală. Protestatarii încearcă să intre în București pentru a ajunge în Piața Victoriei, dar filtrele Poliției și Jandarmeriei împiedică accesul spre Capitală.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *