Ninsori și ger de crapă pietrele, până la jumătatea lunii februarie. ANM anunță vreme extremă în România: temperaturi șoc, alternanțe periculoase

Ninsori și ger de crapă pietrele, până la jumătatea lunii februarie. ANM anunță vreme extremă în România: temperaturi șoc, alternanțe periculoase

“Vor fi ninsori și ger. În săptămâna care va debuta, ninsoarea va afecta în special regiunile intra carpatice, dar și zona montană înaltă. La mijlocul acestei noi săptămâni vor fi ninsori, după episodul de ger pentru că temperaturile vor mai crește, nu simțitor, dar vor fi pozitive ziua și chiar și minimele pe parcursul nopților vor mai crește.

Aceste ninsori vor traversa și zona de est și sud-est a României cu cantități foarte importante. Este firesc să consemnăm astfel de perioade cu ger, ianuarie fiind luna cu cele mai scăzute temperaturi, în țara noastră. Vom înregistra temperaturi sub minus 15, minus 20 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la un post TV.

Duminică dimineață, au fost înregistrate în depresiunile din estul Transilvaniei spre – 18 grade Celsius. Și în următoarele două nopți ne așteptăm ca în aceste două zone să consemnăm valori mult sub -15 grade, adică sub -17, -18 grade.

Și la nivelul maximelor, valorile vor fi în general negative, în următoarele zile, ceea ce înseamnă o vreme geroasă, nu numai noaptea și dimineața, dar și ziua. Cel mai cald este posibil să avem 1-2 grade Celsius în zona litoralului.

“În Capitală, mâine ne așteptăm la -10, -11 grade Celsius. Cu siguranță perioada de ger va fi până la mijlocul acestei săptămâni.

De la mijlocul săptămânii ne așteptăm la o ușoară încălzire, în partea de est a țării, acolo unde vor fi temperaturi de la 0 la 9 grade Celsius. Precipitațiile nu vor fi însemnate cantitativ mai ales în partea de sud a țării”, a spus Elena Mateescu.

Peste două săptămâni nu vor fi schimbări semnificative. Se anunță o săptămână apropiată de normalul termic. Pentru prima săptămână din februarie, ne apropiem de normalul termic și al precipitaților. Temperaturile vor fi între -5 și 4 grade Celsius, a mai spus meteorologul.

În a doua săptămână din februarie, nopțile vor fi cu temperaturi negative, însă ziua este posibil să avem ușoare alternanțe cu valori pozitive de 7-8 grade Celsius, potrivit directorului ANM.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *