Noi alerte de caniculă în aproape toată România. Zonele vizate de vijelii

Noi alerte de caniculă în aproape toată România. Zonele vizate de vijelii

Un nou val de caniculă lovește România, aproape toată țara fiind vizată de avertizări cod portocaliu și cod galben de temperaturi ridicate. O altă avertizare meteo cod galben de vijelii și ploi torențiale, valabilă până joi, la ora 3.00, a fost emisă de ANM pentru județele din vestul, nordul și estul țării.

Avertizarea cod portocaliu de caniculă, valabilă, miercuri, 23 august, vizează județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București.

Potrivit ANM, în aceste județe se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, ANM a emis și o atenționare cod galben de caniculă, valabilă, miercuri, 23 august, în Banat, Crișana, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și jumătatea sudică a Moldovei.

Zonele vizate de avertizarea de caniculă emisă pentru ziua de miercuri, 23 august

Aici, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

Tot pentru astăzi, 23 august, și până joi, la ora 3.00, a fost emisă și o avertizare cod galbe de instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, Moldova, cea mai mare parte a Crișanei și Transilvaniei, precum și în nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei.

Meteorologii avertizează că în aceste zone vor fi intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Zonele vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică accentuată emisă pentru ziua de miercuri, 23 august

O avertizare cod galben de caniculă a fost emisă și pentru joi, 24 august, în vestul, sud-vestul și sudul țării.

În aceste zone disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

Zonele vizate de avertizarea de caniculă emisă pentru ziua de joi, 24 august

Cum va fi vremea la București

În prognoza specială pentru București, care este valabilă de miercuri, 23 august, de la ora 10.00 și până vineri, 25 august, ora 9.00, meteorologii anunță că vremea va fi caniculară.

Miercuri, în Capitală, valul de căldură, canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 38 de grade.

De joi, disconfortul termic va fi în continuare ridicat, dar valorile termice vor fi în scădere față de ziua anterioară, cu temperaturi maxime în jurul a 33 de grade.

Pe parcursul zilei de joi vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *