Numărul născuţilor vii, cetăţeni români, în scăder. 180.000 de copii s-au născut în 2023

Numărul născuţilor vii, cetăţeni români, în scăder. 180.000 de copii s-au născut în 2023

În 2023, în România s-au născut peste 155.000 de copii. Sub 25.000 de copii cu cetăţenie română s-au născut în străinătate pe parcursul anului trecut, majoritatea în Republica Moldova, Germania, Marea Britanie, Italia şi Franţa, potrivit unei analize Economica.net pe baza datelor MAI.

 

Numărul născuţilor vii, cetăţeni români, în scădere

 

Atât în România, cât şi în diaspora numărul născuţilor vii, cetăţeni români, scade continuu şi apăsat în ultimii ani.

Mai exact, anul anterior, s-au înregistrat 155.390 de născuţi vii la oficiile de stare civilă din ţara noastră, numărul acestora fiind cel mai mic din 2020 încoace, potrivit datelor INS.

Totodată, peste 24.000 de copii cu cetăţenie română s-au născut în străinătate în cursul anului 2023.

Numărul românilor născuţi în străinătate a scăzut continuu din 2019 încoace, arată analiza sursei citate. Spre exemplu, numărul copiilor români născuţi în dispora pe parcursul anului 2023 e de cel puţin două ori mai mic decât cel înregistrat anul 2021.

 

Măsuri pentru încurajarea natalității

 

Familiile cu cel puţin doi copii ar putea plăti taxe mai mici. Măsura face parte din reforma fiscală pe care Guvernul o pregăteşte pentru anul viitor şi are rolul de a încuraja natalitatea.

Premierul Ciolacu a declarat că ar putea exista deduceri de la impozitul pe venit de 10% pentru familiile care au mai mult de 2 copii.

Această măsură ar putea fi luată chiar de la începutul anului viitor.

Practic, impozitul pe venit fiind de 10%, ar putea fi plătit mai puţin la stat pentru familiile care au mai mulţi copii. Aşadar, venitul net la final de lună din salariu ar putea fi mai mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *