Nou scandal în poliția britanică: un fost șef a fost pus oficial sub acuzare pentru violarea de trei ori a unei fete

Nou scandal în poliția britanică: un fost șef a fost pus oficial sub acuzare pentru violarea de trei ori a unei fete

Michael Lockwood, un fost şef al unui organism de supraveghere al poliţiei britanice, a fost vineri, 16 iunie, acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra unei minore, faptele fiind comise în anii ’80, scrie news.ro preluând AFP. Însă acest caz se adaugă unei serii de scandaluri în care sunt implicate forţele de poliţie britanice.

Lockwood a condus Oficiul Independent pentru Conduita Poliţiei (IOPC) până anul trecut. El este acum acuzat de nouă infracţiuni sexuale.

Acestea ar fi fost comise între octombrie 1985 şi martie 1986 asupra unei fete cu vârsta sub 16 ani, a precizat vineri Parchetul britanic.

Potrivit Crown Prosecution Service (CPS), el a fost acuzat de trei violuri şi şase agresiuni sexuale asupra respectivei fete.

“După o analiză atentă a tuturor probelor care ne-au fost furnizate de poliţie, am autorizat inculparea lui Michael Lockwood”, a declarat Rosemary Ainslie, şefa CPS.

Michael Lockwood, acum în vârstă de 64 de ani, şi-a anunţat în decembrie anul trecut demisia din funcţia de şef al IOPC. Pe fondul unei crize de încredere în poliţia britanică, guvernul a explicat la acea vreme că acesta era anchetat pentru comportament necorespunzător în trecut.

Lockwood urmează să apară în faţa instanţei din Hull, din nord-estul țării, pe data de 28 iunie. El a negat acuzaţiile care i se aduc.

Scandalurile care au zguduit poliția britanică

Poliţia britanică a fost zguduită recent de mai multe scandaluri, cu agenţi acuzaţi de comportament rasist, homofob, misogin şi chiar criminal.

În februarie anul acesta, David Carrick, un ofiţer de poliţie în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru zeci de violuri şi agresiuni sexuale comise asupra a 12 femei, pe care le-a terorizat folosindu-se de funcţia sa.

Înaintea acestui caz, violarea şi uciderea unei tinere pe nume Sarah Everard, de către agentul de poliţie Wayne Couzens, în 2021, a provocat o undă de şoc în întreaga ţară. Ulterior, și Couzens a fost condamnat la închisoare pe viață.

Rapoartele comandate după aceste cazuri au evidenţiat necesitatea unei reforme sistemice în cadrul diferitelor servicii britanice, inclusiv în cadrul poliţiei londoneze Met Police, cea mai mare forţă de poliţie din ţară, care are peste 43.000 de ofiţeri şi angajaţi.

Foto: Profimedia Images

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *