Nu există nicio zonă din Liban în care soldații israelieni să nu poată „dezmembra” Hezbollah, „dacă va fi nevoie”, avertizează șeful armatei

Nu există nicio zonă din Liban în care soldații israelieni să nu poată „dezmembra” Hezbollah, „dacă va fi nevoie”, avertizează șeful armatei

Șeful Statului Major al armatei israeliene (IDF), generalul-locotenent Herzi Halevi, s-a adresat miercuri, 10 ianuarie, trupelor din Fâșia Gaza, spunând că acțiunile lor dovedesc că armata poate lupta împotriva grupării șiite Hezbollah, în Liban, “dacă va fi nevoie”, scrie The Times of Israel.

„Văd capacitățile de aici, știu foarte bine că voi știți cum să vă ocupați de orice problemă în Gaza, nu există niciun kilometru pătrat în Gaza în care să nu știți cum să intrați și să dezmembrați” Hamas, a declarat Halevi, în timpul unei evaluări cu comandanții israelieni, ținută în centrul Fâșiei Gaza.

„După ceea ce ați făcut, nu există niciun sat în Liban, nu există zone fortificate în Liban în care să nu puteți intra și să nu puteți dezmembra (Hezbollah, n.r.). Vă vom trimite în locurile potrivite, veți face acolo ceea ce este necesar, un război lung de cealaltă parte, şi vom ieşi din el cu rezultate bune”, mai spus șeful armatei israeliene.

Războiul din Gaza a fost declanşat de asaltul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra teritoriului israelian, pe 7 octombrie, care a făcut aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

La frontiera de nord a Israelului, au loc zilnic de la începutul războiului schimburi de focuri cu Hezbollahul libanez. Au crescut în intensitate de la lovitura atribuită Israelului din 2 ianuarie care l-a eliminat, la periferia sudică a Beirutului, pe numărul doi al Hamas, Saleh al-Arouri, împreună cu alţi şase responsabili şi cadre ale mişcării, notează Agerpres.

Marţi, puternicul partid şiit pro-Iran a susţinut că a ţintit o bază militară din nordul Israelului, în represalii la eliminarea unuia dintre responsabilii săi militari. Hezbollah a anunţat moartea lui Wissam Tawil, descris drept “comandant al forţei al-Radwan”, unitatea de elită a Hezbollah.

Acesta este cel mai înalt responsabil militar al Hezbollah ucis de când mişcarea libaneză a început, pe 8 octombrie, tirurile sale împotriva Israelului pentru a sprijini Hamas în Fâşia Gaza.

De la începutul războiului, au crescut temerile privind escaladarea regională a ostilităţilor dintre Israel şi ceilalţi inamici ai săi, o alianţă informală a unor grupări armate susţinute de Iran în Liban, Siria, Irak şi Yemen, mai scrie AFP.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *