„Nu poți să te antrenezi într-un garaj”. România are două săli pentru gimnastică ritmică, spune președinta Federației

„Nu poți să te antrenezi într-un garaj”. România are două săli pentru gimnastică ritmică, spune președinta Federației

Irina Deleanu, președinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, a fost invitata din această săptămână a emisiunii „La feminin”, de pe GSP.RO. Aceasta a vorbit despre lipsurile sportului și problemele cu care s-a confruntat în cei 21 de ani de când este la cârma Federației., dezvăluind că, în acest moment, în România există doar două săli optime pentru antrenamentele fetelor care fac gimnastică ritmică.

Din 2003 și până în prezent, Irina Deleanu se află la conducerea Federația Române de Gimnastică Ritmică, în mandatul său realizându-se cinci ediții de Cupe Mondiale pe teritoriul României.

Invitată la emisiunea „La feminin”, de pe GSP.RO, Irina Deleanu a vorbit despre situația gimnasticii ritmice din acest moment.

„Gimnastica ritmică tot timpul arăta frumos. Chiar dacă noi nu aveam rezultate așa de importante atunci când am preluat mandatul. Dar astăzi arată foarte frumos pentru că am început, efectiv, să culegem roadele. Acest lucru se datorează faptului că acum avem condiții de pregătire foarte bune”.

„Nu poți să-i spui fetiței să fie ca o lebădă sau să zboare ca un fluturaș și tu ai igrasie”

Și chiar dacă rezultatele au început să apară, iar România strânge zeci de medalii la concursurile internaționale, condițiile de pregătire nu sunt așa cum ar trebui să fie.

Iar datorită Comitetului Olimpic și Sportiv Român, fetele se pregătesc acum într-o sală în zona Floreasca, transformată special dintr-un teren de tenis.

Amalia Lică

„Gimnastica ritmică e un sport al grației, al feminității și al eleganței. Lucrăm foarte mult cu spiritul, cu sufletul și atunci, condițiile de pregătire sunt foarte importante. Că nu poți să te antrenezi într-un garaj! Nu poți să-i spui fetiței să fie ca o lebădă sau să zboare ca un fluturaș și tu ai igrasie pe pereți sau miroase urât în sală. Avem nevoie de un cadru special pentru dezvoltarea frumuseții și a spiritului”, explică Irina Deleanu.

Avem 30 de secții. E clar că toate aceste cluburi ar avea nevoie de o sală propice pentru gimnastica ritmică. Practic, în România sunt doar două săli unde se intră nonstop și sunt exclusive pentru gimnastica ritmică. Clar că nu este de ajuns să ai o sală la loturile olimpice sau la loturile naționale. E foarte important să avem o sală dedicată gimnasticii ritmice.

Irina Deleanu, președintele FR Gimnastică Ritmică:

Apoi, șefa Federației dezvăluie că până acum trei ani, condițiile de pregătire erau foarte grele.

„Antrenamentele noastre se desfășurau după un program. Rulam covorul, strângeam covorul. Aveam o sală închiriată pe te miri unde, câte patru ore. Când se termina ora, trebuia să plecăm. Noi ani și ani de zile ne-am antrenat pe parchet, pe dușumea. Noi rulam doar carpeta pe o dușumea și fetele noastre săreau acolo”, a mai spus șefa Federației de gimnastică ritmică, în cadrul emisiunii „La feminin”.

Urmărește aici toată emisiunea „La feminin” cu Irina Deleanu

Cine a fost sportiva Irina Deleanu:

locul VI la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în proba individual compus 
medalie de bronz  la coardă la Campionatele Mondiale desfășurate la Bruxelles (Belgia) în 1992
medalie de bronz la minge la Campionatele Europene desfășurate la Goteborg (Suedia) în 1991
campioană națională absolută de senioare în anii 1990, 1992 și 1993
două medalii de aur și titluri de campioană balcanică de senioare în 1990 (Ploiești) și în 1992 (Atena)
locul VIII, la individual compus, la Campionatele Europene de Junioare de la Tenerife (Spania) în 1989
medalie de aur la individual compus la Cupa „Prietenia”, desfășurată în România
medalie de bronz, la panglică și minge la Cupa Mondială pentru senioare de la Bruxelles în 1990
medalie de bronz la cerc, în Cupa Europei, desfășurată la Bruxelles
locul V la individual compus, la Campionatele Mondiale de la Atena în anul 1991
locul VI la individual compus la Campionatele Europene de la Stuttgart în 1992
la Campionatele Mondiale de la Bruxelles (1992), medalia de bronz la coardă
locul X la individual compus la Campionatele Mondiale din 1993, de la Alicante (Spania)  
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *