Nuland pleacă, Nulandistanul rămâne

Pe 5 martie, secretarul de Stat Antony Blinken a făcut un anunț surpriză: Victoria Nuland, subsecretar de stat pentru Afaceri politice în Departamentul de Stat, urmează să se retragă din funcție în următoarele săptămâni. Anunțul este plin de elogii la adresa lui Nuland, însă lipsește un element esențial – motivul plecării ei din guvernul SUA. Apoi, marile ziare americane nu oferă niciun indiciu despre cauza retragerii lui Nuland.

Pe acest fond au apărut speculațiile. Paul Craig Roberts, fost înalt oficial în administrația Regan, cu o experiență de peste 25 de ani în guvernul SUA, consideră că Blinken a anunțat nu demisia, ci demiterea Victoriei Nuland. ”Se poate ca democrații, o adunătură cu minte de găină, să-și fi dat seama că Nuland a fost interfața partidei războiului și ca vor avea de pierdut din această cauză la alegerile ce urmează”. Aceasta interpretare este similară cu cea dată de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse – Nuland este arhitecta conflictului din Ucraina, iar în acest moment Ucraina dă semne că va pierde războiul.

Jack Posobiec, de la site-ul conservator Human Events, scrie însă că Victoria Nuland a ales să părăsească corabia care se scufundă. ”Nu mizați pe retragerea ei. Nu pleacă de la borcanul cu miere. Doar părăsește corabia lui Biden care se scufundă. Vicky Nuland nu este proastă. Știe ce urmează. Se îndreaptă spre buncăr”.

Anterior anunțului făcut de Antony Blinken, un articol publicat de PuckNews arată că la Departamentul de Stat a izbucnit un conflict între Victoria Nuland și secretarul de Stat. Motivul ar fi fost refuzul acestuia de a o numi în postul pe care îl ocupa interimar, după retragerea numărului doi în diplomația SUA – Wendy Sherman. Blinken l-a preferat pe amicul său Kurt Campbell (cu experiență în Asia, nu în Europa), iar acest refuz a promovării ar fi dus la demisia lui Nuland. În locul său, la Afaceri Politice, va fi numit interimar John Bass, fost ambasador al SUA in Afganistan, în al cărui mandat a avut loc retragerea americana din țară. Ca și Nuland, Bass a fost consilier al fostului vicepreședinte Dick Cheney.

Căsătorita cu Robert Kagan, unul dintre principalii teoreticieni ai neoconservatorismului și intervenționismului american, Nuland a fost ”diplomatul nediplomat”. Și-a început cariera diplomatică în China, a continuat în caliate de consilier al vicepreședintelui Dick Cheney în timpul primilor ani ai războiului din Irak, a fost ambasador al SUA la NATO (la momentul Summitului de la București, când a făcut presiuni asupra Franței și Germaniei pentru a accepta deschiderea ușilor Alianței pentru Ucraina), iar apoi s-a implicat în politica statelor est-europene în calitate de asistent al secretarului de Stat pentru Europa și Eurasia, în timpul administrației Obama. În toate aceste poziții, Nuland a acționat în primul rând ideologic, nu diplomatic, după cum spune un diplomat European, citat de Foreign Policy. Ascensiunea ei în guvernul SUA arată cât de puțin sunt apreciate la Washington abilitățile diplomatice, scrie Responsible Statecraft.

 

Nuland a fost văzuta ca unul dintre cei mai eficienți agenți operativi neoconservatori care controlează politica externă a SUA. Marele proiect al Victoriei Nuland a fost revoluția din 2014 din Ucraina, o lovitură de stat împotriva regimului Viktor Ianukovici, iar apoi formarea noului guvern, războiul din Donbas, reformele neoliberale și militare din Ucraina și pregătirea pentru războiul ce se desfășoară acum. În 2016, a fost primul oficial American care a cerut îndepărtarea procurorului general al Ucrainei, Viktor Șokin, care investiga compania pentru care lucra fiul vicepreședintelui Jeo Biden. La scurt timp, Joe Biden însuși a condiționat un împrumut de 1 miliard de dolari de demiterea lui Șokin. Nuland a cerut constant livrarea de rachete cu rază cât mai lungă de acțiune în Ucraina, iar acum interceptările scurse în presa arată că generalii germani vorbesc despre asta. A dorit și trimiterea de trupe ale țărilor NATO în Ucraina, iar președintele Franței a vorbit recent despre această posibilitate. A glumit pe seama gazoductului Nord Stream 2, cu doar o lună înainte de invazia rusă în Ucraina, iar după câteva luni gazoductul era aruncat in aer.. „Dacă Rusia va invada Ucraina, într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu va progresa. Vodca ar fi bună. Uleiul de măsline ar fi bun să fie transportat prin Nord Stream. Dar acum nu este operațional, este o bucată de metal pe fundul oceanului”.

Pentru Nuland, războiul dintre Hamas și Israel a fost văzut ca o ocazie de a extinde conflictul și în Iran, iar războiul a început deja să se extindă în Yemen și în sudul Libanului. Presa din India și Pakistan a scris mult mai mult decât cea americană despre retragerea Victoriei Nuland și a amintit de încercările de destabilizare din Bangladesh și Pakistan, despre implicarea lui Nuland în îndepărtarea premierului pakistanez Imran Khan, în colaborare cu serviciile secrete pakistaneze și armata.

Nuland nu a deținut poziții oficiale pe perioada administrației Trump. A fost implicată în scandalul Russiagate, care a paralizat administrația Trump și în transmiterea către FBI a așa-zisului dosar Steele o operațiune de compromat împotriva noului președinte. Nuland a negat că s-ar fi întâlnit cu fostul agent Christopher Steele chiar la Kiev, în timpul Maidanului, în 2014.

 

În perioada 2014-2016, de mare fierbere în Ucraina, Victoria Nuland a efectuat mai multe „inspecții” în România. Călca pe urmele lui Philip Gordon, cel care ocupase anterior postul de asistent al secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și care a rezolvat cu o scurtă vizită la București haosul de după referendumul de suspendare a președintelui Traian Basescu – Curtea Constituțională a avut brusc o revelație după aceasta descindere americana și a invalidat suspendarea, urmând ca premierul Victor Ponta să primească, în fața presei, din partea președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso o listă cu principiile  bunei purtări.

Nuland a ales întotdeauna cu cine să se vadă în România, a scanat de fiecare dată instituțiile de forță și DNA, s-a întâlnit cu Laura Kovesi și cu șefii ONG-urilor influente, cu președinții Băsescu și Iohannis. În timpul vizitei din ianuarie 2014, Nuland se arăta nedumerită, într-o întâlnire cu reprezentanți ai societății civile, de faptul că românii nu ies în stradă să protesteze atunci când vine vorba despre justiție și corupție. Si se pare că ONG-urile au avut grijă să-i spulbere aceste îndoieli, pentru ca prețiosul ei timp să fie investit în afacerile mult mai complexe din Ucraina vecină.

S-a făcut remarcată prin limbajul nediplomatic și admonestările la adresa liderilor din Europa Centrală și de Est. ”Îi întreb pe acești lideri: Cum puteți dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovați „democrația iliberală”, încurajați naționalismul, impuneți restricții presei sau demonizați societatea civilă! Pun aceeși întrebare și în legătură cu cei care protejează oficialii corupți de urmărirea judiciară?”, spunea Victoria Nuland, în octombrie 2014.

După instalarea administrației Biden, Victoria Nuland a revenit la Departamentul de Stat, pe a treia poziție ca importanță în diplomația SUA. Au urmat multe întâlniri cu oficiali ucraineni și ruși, chiar cu câteva săptămâni înaintea invaziei ruse. România nu a mai fost o destinațție pentru ea, un semn că țara respecta ordinea americană. Fostul premier Adrian Năstase arăta că România a ajuns de la statutul de a primi indicații de la oficiali din Departamentul de Stat la cel de a primi directive de la un secretar al Ambasadei SUA. În urmă cu exact un an, Năstase declarat că sarcina noului ambasador al SUA la București este ”supravegherea zonei Balcanilor și a zonei ruse. În mod evident, nu dorește să existe ”debandadă” în presa din România, ci să fie ordine și disciplină”. ”În ceea ce privește organizarea internă, viitori candidați, partide, operațiuni de presă, organizații neguvernamentale, revoluții colorate, astea sunt conduse de către segmente din Departamentul de stat împreună cu cei din echipa Soros, cel care, într-un fel, de trei decenii organizează toate aceste lucruri”, mai spunea Adrian Năstase, în martie 2023.

În noiembrie 2004, la Kiev începea „revoluția portocalie”, prima încercare de a aduce la putere un regim pro-occidental. Tot atunci, la București alegerile erau câștigate de Traian Băsescu. Cu admonestări dure sau cu gogoși împărțite protestatarilor, Victoria Nuland a contribuit decisiv la întărirea acestei linii politice și la salvarea președintelui Băsescu, iar apoi a fost printre artizanii ”Maidanului” din 2014 de la Kiev. Nuland pleacă de la Departamentul de Stat, Nulandistanul rămâne.

 

The post Nuland pleacă, Nulandistanul rămâne appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *