O barcă cu 8 persoane, între care 2 copii, condusă de o femeie sub influența drogurilor, s-a răsturnat în Dunăre

O barcă cu 8 persoane, între care 2 copii, condusă de o femeie sub influența drogurilor, s-a răsturnat în Dunăre

Barca, în care se aflau doi copii și 6 adulți, s-a răsturnat duminică seară, 27 august, în Dunăre, după ce o femeie din Galați care o conducea a făcut o manevră greșită. Femeia a fost testată de polițiști cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa Benzodiazepan, transmite News.ro.

Barca s-a răsturnat în zona plajei „Cotul Pisicii”, în dreptul localității tulcene Grindu, în jurul orei 20.00.

„Din verificările preliminare efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat, s-a stabilit faptul că o ambarcaţiune de agrement, condusă de o femeie, de 37 de ani, din municipiul Galaţi, în care se aflau 6 adulţi şi 2 copii minori, de 9, respectiv 10 ani, s-ar fi răsturnat în fluviul Dunărea, pe fondul manevrării greşite”, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Galați.

Toate persoanele purtau veste de salvare şi au reuşit să ajungă în siguranță pe malul tulcean.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a fost testată pentru consum de alcool sau substanţe psihoactive.

În urma testării pentru consum de alcool, rezultatul a fost negativ, însă la testarea cu Drugtest, rezultatul a fost pozitiv la substanţa Benzodiazepan.

Femeia a fost dusă apoi la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi Sf. Apostol Andrei, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru conducerea unei nave de către o persoană care se află sub efectul unor substanţe psihoactive.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *