O casă a ars în totalitate și alte două au fost afectate după un incendiu puternic în Sectorul 3 al Capitalei

O casă a ars în totalitate și alte două au fost afectate după un incendiu puternic în Sectorul 3 al Capitalei

Un incendiu violent a cuprins trei case noaptea trecută, pe strada Oriav din Sectorul 3 al Capitalei. Pompierii au intervenit până dimineață să stingă flăcările, iar două femei au fost duse la spital după ce au suferit un atac de panică, anunță Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

„În cursul acestei nopți, în jurul orei 1, pompierii ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Oriav din Sectorul 3 al Capitalei. Incendiul s-a manifestat cu flacără violentă și degajări mari de fum la 3 locuințe, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp”, a anunțat ISUBID, într-un comunicat.

Distanța între casele cuprinse era foarte mică, astfel că accesul echipelor de intervenție s-a realizat cu dificultate, dispozitivul fiind amplasat pe 2 străzi, spun autoritățile.

În urma incendiului, una din locuințe a fost distrusă complet, iar celelalte două fiind afectate parțial. Două femei, de 28, respectiv 66 de ani, au făcut atac de panică, fiind transportate la spital.

La fața locului au intervenit 10 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, și 3 ambulanțe SMURD. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 7:55, precizează ISUBIF.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *