O femeie din București și-a înjunghiat de două ori soțul. Prima oară, în timpul nopții, a doua oară – 13 ore mai târziu

O femeie din București și-a înjunghiat de două ori soțul. Prima oară, în timpul nopții, a doua oară – 13 ore mai târziu

O femeie din București a fost reţinută, după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. După a doua agresiune, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi a cerut ajutor la un magazin din apropierea locuinţei. Starea bărbatului este critică, relatează News.ro.

Incidentele violente au avut loc joi, 28 martie, în locuința celor doi din Sectorul 4. Potrivit polițiștilor, femeia de 47 de ani și-a înjunghiat soțul, în vârstă de 57 de ani, de două ori cu un cuţit în zona toracelui, prima dată în jurul orei 02:00, iar apoi în jurul orei 15:00.

După a doua înjunghiere, bărbatul a ieșit din casă și a cerut ajutor la un magazin din apropierea locuinţei, iar angajaţii au sunat la 112, arată anchetatorii.

Ajuns la spital, bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent starea sa este critică. Femeia de 47 de ani a fost reținută, fiind cercetată pentru violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *