O femeie din Satu Mare îi acuză pe medici de moartea bebeluşului său, după ce i-ar fi apăsat cu coatele pe burtă, la naștere. Ce spune spitalul

O femeie din Satu Mare îi acuză pe medici de moartea bebeluşului său, după ce i-ar fi apăsat cu coatele pe burtă, la naștere. Ce spune spitalul

Mai multe anchete au fost deschise la Spitalul Judeţean Satu Mare, după ce mama unui bebeluș a susținut că a avut parte de o naștere brutală, în timpul căreia medicii i-au apăsat cu coatele pe burtă. Bebelușul a suferit leziuni grave în zona capului, iar a doua zi a fost transferat la Oradea, unde a murit, potrivit News.ro.

Incidentul a avut loc la începutul lunii aprilie, însă părinții bebelușului au vorbit recent cu presa despre cazul lor. Gravidă în 40 de săptămâni, femeia s-a prezentat să nască la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

„Au fost două asistente acolo şi o moaşă. Tot m-au împins de burtă să iasă copilul, dar fără rezultat. După, doamna doctor a zis să împing iar cu toată puterea mea, am împins şi a ieşit băieţelul”, a declarat Maria Magdalena Horvath, mama bebelușului, pentru Antena 3.

Femeia a mai spus că medicul care a asistat-o a încercat de mai multe ori rotaţia manuală a fătului, dar fără rezultat.

Avocatul familiei care a pierdut bebelușul a declarat că femeia a fost periodic la toate investigaţiile medicale şi urma să nască normal pentru că nu era prevăzută niciun fel de complicaţie.

„În timpul naşterii s-ar fi chinuit să scoată fătul, nu ar fi reuşit, ar fi apăsat-o cu coatele pe burtă, cert este că fătul a fost scos cu tot capul zdrobit, ulterior a fost dus cu elicopterul la Oradea, cam asta este ce a povestit mama”, a declarat Răzvan Doseanu, avocatul familiei, pentru News.ro.

„S-a formulat plângere penală şi urmează să se cerceteze dacă există un caz grav de culpă medicală, un caz de ucidere din culpă ca urmare a unui act medical îndeplinit în mod defectuos. Suntem pe urmărire penală deocamdată in rem, până în acest moment nicio persoană nu a fost pusă oficial sub acuzare”, a mai spus avocatul.

Ce spun reprezentanții Spitalului Satu Mare

După aceste acuzații, Poliţia s-a autosesizat, la fel şi Parchetul, şi s-a deschis un dosar penal de urmărire in rem. De asemenea, unitatea medicală a deschis o anchetă internă, a declarat Ioan Adrian Marc, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, pentru News.ro.

Managerul a mai spus că medicii care s-au ocupat de naştere nu consideră că este vorba despre vreo culpă medicală şi nici comisia de anchetă constituită la nivelul spitalului, însă vor fi puse la dispoziţia anchetatorilor toate documentele medicale necesare.

„Noi am constituit propria noastră comisie de analiză în acest sens, formată din medici, imparţială, zic eu, pentru că am dorit pe de o parte medici care nu au avut tangenţă cu personalul medical de pe secţie, sunt în derulare atât anchetele penale, cât şi celelalte anchete”, a spus Ioan Adrian Marc.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *