Sunak îl îndeamnă pe Netanyahu să dea dovadă de ,,sânge-rece”

RMAG news

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de „sânge-rece” după atacului Iranului împotriva Israelului din weekend, subliniind că o escaladare „nu este în interesul nimănui”, potrivit Downing Street, notează AFP.

În cursul unei discuţii telefonice marţi după-amiază, Rishi Sunak a subliniat că „o escaladare semnificativă nu este în interesul nimănui şi nu va face decât să agraveze lipsa de securitate în Orientul Mijlociu”. „Este momentul să dăm dovadă de sânge-rece”, a spus el.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, şeful guvernului britanic a declarat că Iranul „a făcut o gravă greşeală de calcul şi este din ce în ce mai izolat pe scena internaţională, G7 coordonând un răspuns diplomatic”.

Reiterând „sprijinul neclintit al Marii Britanii pentru securitatea Israelului şi securitatea regiunii”, Rishi Sunak a mai subliniat că rămâne „serios îngrijorat de agravarea crizei umanitare” în Fâşia Gaza, îndemnând Israelul să deschidă noi căi umanitare „cât mai repede posibil”.

Pe de altă parte, prim-ministrul britanic s-a declarat „profund dezamăgit de faptul că Hamas a blocat în weekend acordul care ar fi salvat vieţi ale palestinienilor şi ar fi asigurat eliberarea în siguranţă a ostaticilor”.

Luni, şeful diplomaţiei de la Londra, David Cameron, a cerut Israelului să nu lanseze represalii împotriva Iranului, pentru a evita escaladarea.

The post Sunak îl îndeamnă pe Netanyahu să dea dovadă de ,,sânge-rece” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *